festivaluri
schimb, uniformitatea registrului și exuberanța limbajului cinematografic creează o lume autentică în absurditatea ei fantastică, în care două femei se ceartă din cauza unui scop comun – perfecțiunea hormonală. (de Claudia Cojocariu) Freedom and Independence (Libertate și independență) Germania 2014 regie Bjørn Melhus Pornind de la ideile filosoafei obiectiviste Ayn Rand, în combinaţie cu elemente specifice filmelor din cinematograful mainstream american, Bjørn Melhus chestionează starea actuală a capitalismului şi impactul acestuia asupra societăţii la nivel global. Rezultatul este ceea ce pare a fi un duel între credinţe empiriste şi perspective realiste asupra societăţii actuale. Într-o logică suprarealistă, Bjørn Melhus, care, de altfel, este şi singurul actor, trece prin diverse personificări, de la o figura diabolică, autoritară (cu acelaşi tip de coafură ca Ayn Rand însăşi), la una care aminteşte de Fecioara Maria, la reprezentări ale libertăţii şi independenţei, până la o scenă de dans cu bolnavi, într-o morgă. Toate aceste personaje împrumută – cel puţin la un moment dat – vocile şi felul de a vorbi ale actorilor hollywoodieni, în special atunci când sunt în discordanță cu aspectul şi atitudinea afișată. După ce figura iluminată a Fecioarei este instruită – sau mai bine zis dresată – de întruchiparea întunecată a lui Ayn Rand prin simplele cuvinte „reason, individualism, capitalism” („rațiune, individualism, capitalism”), ea se divide în două personaje, materializându-i pe Mr. Freedom şi Ms. Independence. Mr. Freedom şi Ms. Independence sunt transportați într-o zonă rezidențială dintr-un megalopolis futurist în construcție (scenele au fost filmate în Istanbul). Cei doi poartă un dialog format din întretăierea unor replici care par să aparţină mainstream -ului cinematografic american, cu citate din Ayn Rand precum „Civilizația este un progres către o societate a intimității”. Pe parcursul discuţiei, cei doi fac diverse activităţi aparent lipsite de noimă (precum fitness), despre care se poate spune că ţin mai degrabă de o logică specifică viselor şi care sunt conectate doar prin ritm cu ceea spun. Imaginea diabolică a lui Ayn Rand îi urmăreşte şi îi ghidează de-a lungul călătoriei lor prin megalopolis. Dialogul celor doi ia o formă care se mulează din ce în ce mai mult pe
discursul capitalist, spre punctul în care spaţiul privat îl domină şi îl reduce la maximum pe cel public. Mr. Freedom şi Ms. Independence recită din Biblie, ajungând la pasajele despre Apocalipsă şi Judecata de Apoi. Se pare că presupusa salvare a umanității vine din reunirea celor doi într-un tot, în mama primordială. Filmul se termină într-un număr de dans într-o morgă, sub îndrumarea întruchipării lui Ayn Rand. Întreaga scenă este construită bazându-se pe opoziţia a două tipuri de idei care se pot rezuma la veşnicul „a crede” vs. „a cerceta”. Marele duel are loc post-mortem, iar numărul de dans al bolnavilor pare să fie o revoltă în faţa personajului diabolic. Însă cum fiecare pasăre pe limba ei piere, bolnavii îşi acceptă cu smerenie soarta şi încă o dată ajung să îngâne ceea ce spune imaginea lui Ayn Rand. (de Cristina Iliescu) The Exquisite Corpus Austria 2015 regie Peter Tscherkassky Peter Tscherkassky, cunoscut ca părintele found-footage -ului, este un meșteșugar old-fashioned care își lucrează manual filmele din montaj, realizând bijuterii cinematografice de o calitate sublimă. În „The Exquisite Corpus”, văzut în cadrul BIEFF, secțiunea Journeys into subconcious , acesta alătură imagini și momente pe care le rupe din filme amatoricești, din porn flicks , precum și fragmente respinse din reclame. Imaginile se îmbină unele cu altele prin supraimpresiune, iar numeroase fragmente sunt topite într-un vis senzual, spiritual, macabru și, în același timp, extatic. Melanjul dintre erotism și pornografie – nuanțat prin intermediul titlului – este destul de non-explicit, ascuns cu ajutorul montajului, constituind, mai degrabă, un laitmotiv vizual. Conform declarațiilor regizorului, titlul filmului datează încă din 1925, fiind o denumire a unei metode fun de alăturare a unor cuvinte/imagini inventată de suprarealiștii din Paris. Această metodă permitea participarea mai multor oameni la crearea colectivă a unor fraze de sine stătătoare. Spre exemplu, fiecare participant adăuga ceva unei compoziții în desfășurare, ținând cont de anumite reguli. Rezultatul era, de cele mai multe ori, ilar și lipsit de logică. Putem spune că titlul filmului se referă metaforic la „cadavrul splendid” pe care cinemaul analog îl întruchipează în zilele noastre: un corp superb, marcat de o dată de expirare, constrânsă de apariția noii tehnologii și de impactul pe care îl are în industria cinematografică. Firul narativ este simplu și denotă o
70
REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ
Iulie 2016
Made with FlippingBook Ebook Creator