festivaluri
doză majoră de seducție. Un cuplu de nudiști pornește în călătoria lor filmică. Pe plajă este o femeie care doarme. Corpul pare marcat, într-un mod vehement, de pete de arsură, care se transformă încetul cu încetul în supraimpresiuni erotice, revenind mereu la tânjeala onirică a fetei de pe plajă. Supraimpresiunea marchează planul oniric, iar coloana sonoră, cu trimitere clară către „Meshes of the Afternoon” (regia Maya Deren, 1943), revine în buclă, fundamentând astfel stilistica suprarealistă și momentul dintre reverie și vis. Montajul este edificator în procesul de alăturare metaforică. Stadiul oniric nu poate fi perceput în totalitate niciodată. În vis sau, mai bine spus, în încercarea de aducere aminte există foarte multe lucruri pe care le uităm. Același lucru se întâmplă și în acest film – se accentuează imposibilitatea de a capta visul și imaginea. Totuși, incipitul filmului anunță motivul călătoriei. Supraimpresiunea de factură pornografică – fața fetei este acoperită de posteriorul unei alte femei, ale cărei coapse sunt cuprinse de mâinile unui bărbat ș.a.m.d. – vorbește despre o conexiune oarecum metaforică, și anume, adâncirea în corpusul filmului. Amprenta erotică nu arată doar corpuri umane goale, ci împinge corpul filmului în exterior. Este de remarcat accentul pus pe imaginea femeii care trece de la a fi obiect al plăcerii la cea care primește plăcere – vizibil în supraimpresiunile centrate, mai degrabă, pe chipul și corpul ei decât pe cel al bărbatului, dar și zâmbetul nevinovat al fetei de pe plajă care se trezește din acel miraj erotic. Alături de corpusul compus din found footage , se simte un fler organic pe ecran, o rețea de indicii foto-chimici – cunoscute ca fotograme – ce servesc ca bază pentru tehnicile suprarealiste și, în același timp, ridică întrebări legate de viitorul cinemaului analog și al meșteșugarilor lui. (de Claudia Cojocariu) Peace to Us in Our Dreams (Pace în visele tale) Lituania/Franța/Rusia 2015 regia: Sharunas Bartas Prin filme ca „Three Days” (1991), „The Corridor” (1995) sau „Few of us” (1996), Sharunas Bartas propune o racordare a spectatorului la un timp aproximativ geologic, la un ritm al proceselor naturale, în care omul e văzut ca organ contemplativ, ca specie și atât, ca și când viteza de formare a gândului ar corespunde vitezei de deplasare a plăcilor tectonice. Nu e o convenție care să mimeze realul, ci una care forțează acțiunile către o esențializare menită să problematizeze simbolic non- comunicarea ca temă. Odată cu „Eastern Drift” (2010), apare prima mutație de ordin stilistic în ceea ce se poate numi metodă de lucru: o înșiruire convențională de blocuri narative. Dacă până aici, personajele
acționau dintr-o inerție a spațiului – habitat, fie că sunt întinderi vaste din Siberia, fie că sunt ruine ale arhitecturii comuniste, de data aceasta au scopuri lumești, comunicate și ușor de reperat: un traficant de droguri trebuie sa ajungă în Moscova pentru a-și recupera o sumă de bani, apoi să se întoarcă acasă. Problemele apar din inevitabila transformare a stilului, necesară pentru a putea susține narațiunea așezată pe structura unui thriller . Astfel, durata cadrului e mai scurtă, ritmul e all over the place , relația cu spațiul nu are timp să se închege, iar actorii joacă puncte de maxim ale unei tensiuni încă neconstruite. Rezultatul e ori un thriller cu ocolișuri nenecesare, ori un eseu despre singurătate în care elementele narative sunt injectate și țâșnesc afară prin orificii incontrolabile. Pentru „Peace to Us in Our Dreams” (2015), Sharunas Bartas alege să se îndepărteze de rigorile filmului de gen, dar păstrează structura narativă; poate chiar una convențională, dar cu un sfârșit abrupt care lansează filmul către o metastructură de tipul „totul a fost visul unui cutare personaj”; calitatea onirică se regăsește în mod obișnuit în filmele lui Sharunas Bartas, dar nu formulată explicit, cum cred că este cazul în „Peace to Us in Our Dreams” . Topica titlului setează tonul specific unei rugăciuni prin care se cere „pacea” ce nu poate fi obținută decât în vise, și în mod ironic, ar corespunde, într-o realitate imediată, unei tensiuni extreme mereu prezente și nerezolvate. Filmul urmărește două fire narative ce se desfășoară în paralel cu puncte de conjuncție din când în când: tatăl, jucat de Sharunas Bartas, hotărăște să plece împreună cu fiica sa (jucată de fiica sa, Ina Marija Bartaité) și actuala iubită la casa de la țară (undeva lângă Vilnius); un adolescent care locuiește aproape de casa lor fură o pușcă de vânătoare și ajunge să-și ucidă tatăl alcoolic. Personajele conțin, între ele, o istorie nedezvăluită, ceea ce conferă o dinamică narator – personaje asemănătoare filmelor sale de început. Această familiaritate implicită stă la baza dialogului care, în mod normal, ar fi trebuit să fie privat de lizibilitate, dar aici ia forma unor discuții filosofice libere care anulează specificitatea relațiilor (dintre personaje). Dacă își petrec timpul împreună de obicei sau dacă nu s-au mai văzut de ani de zile e mai puțin relevant, pentru că își vorbesc același lucru. Probabil dialogul-cheie pentru interpretarea tematică a filmului este cel în care fiica recunoaște plângând în fața tatălui ei că nu poate diferenția între realitate și imaginație, dezbatere ce reverberează și în plan conceptual sau în maniera în care este construit formal filmul. Înțeleg firescul schimbării, dar „Peace to Us in Our Dreams” este doar un succesor coerent al lui „Eastern Drift” și, sper, o etapă de parcurs către o soluție stilistică stabilă demnă de a continua tradiția filmelor din anii ’90. (de Theo Stancu)
71
Made with FlippingBook Ebook Creator