festivaluri
vecina nu-l mai observă. Chiar şi prima lui interacţiune pe ziua de azi cu o creatură vie – pisoiul – decurge greşit, fiindcă pisoiul fuge de propriul stăpân ca şi cum ar fi văzut o fantomă. Cu alte cuvine, Mr. B. a pierdut controlul asupra vieţii sale şi încă nu ştie de ce. Dar nu în naraţiune stă adevăratul farmec al scurtmetrajului. „Paper Bag” se foloseşte la maximum de animaţie, la fel cum exploatează foarte bine şi convenţia auto-impusă a pungilor de hârtie. Pungile de hârtie reprezintă o viziune metaforică asupra vieţii, poate ca o mască ori ca un spaţiu de depozitare pentru amintiri. De aceea pisicuţa domnului B. are nouă punguţe pe care le înlocuieşte de fiecare dată când scapă cu viaţă din vreo situaţie periculoasă. Tot de aceea, după ce domnul B. observă, înţelege şi, în cele din urmă, acceptă că viaţă lui s-a sfârşit, îşi îngrămădeşte câteva lucruşoare în punga de hârtie ce i-a ţinut loc de cap pe durata scurtmetrajului şi pleacă. Mr. B. are o relaţie puternică cu pisoiul său. Obrăzniciile pisoiului se intersectează cu reacţiile nedumerite ale lui Mr. B., ajutându-l astfel să înţeleagă ce i s-a întâmplat cu adevărat şi să-şi accepte sfârşitul. Căutările protagonistului culminează într-un flashback cu amintirea în care ceva mai tânărul Mr. B. iese pe uşa petshop -ului, cu pisoiul în braţe. Vânzătorul îl strigă din urmă şi îi dă cele nouă punguţe ale pisoiului, practic cele nouă vieţi. Pisoiul are nouă, Mr. B. are doar una singură, care tocmai s-a golit. Aşa că acesta preferă să o umple din nou cu ceea ce par a fi amintirile sale – o revistă, o carte, o poză cu pisoiul şi o pereche badass de ochelari de soare (care ridică întrebarea cum anume o să-i poarte, acum că duce în mână punga de hârtie care-i ţinea loc de cap) şi să-şi părăsească apartamentul eliberat de frământările lumeşti. Producţia filmului a durat doi ani după ce scenariul a fost terminat, iar asta se vede pe ecran, căci fiecare detaliu contribuie la atmosfera autentică a apartamentului. Setul nu se remarcă doar prin faptul că este construit aproape în totalitate din hârtie şi carton, ci şi prin detaliile care îl umanizează – pijamaua lui Mr. B. este făcută din pagini de ziar; titlul ziarului pe care protagonistul îl citeşte dimineaţă, aşezat pe toaletă, este The Dependent; în planul al doilea se văd sacouri si tricouri aşezate pe umeraşe miniaturale; până şi hăinuţele pe care vecina la agaţă la uscat sunt diferite unele de celelalte şi simultan fidele universului „Paper Bag”. Lumea pe care Mr. B. tocmai a părăsit-o este una autentică şi solid construită, atât la propriu cât şi la figurat. (de Cristina Iliescu)
cadrului din „Lună de miere” este o alegere estetică care nu pare să aibă o mai mare însemnătate decât această dublare a „în afară”- ului, în „Apartament interbelic...” imaginea creează un context. Povestea (care are loc aproape integral în apartamentul cuplului) este înrămată (la propriu şi la figurat) de apartamentul pe care îl vând, după cum sugerează şi titlul. Semnalele problemelor financiare se găsesc în fiecare cadru sub forma cutiilor de împachetat, a lucrurilor făcute grămadă şi a camerelor goale. Astfel, imaginea aminteşte contextul poveştii, stabilind legătura între ce se întâmplă şi situaţia lor financiară. Mai mult, prezenţa apartamentului şi utilizarea sa ca ramă este mai pregnantă în scenele cu cei doi, în vreme ce în scenele cu el este subliniată mai degrabă singurătatea lui, prin cadre largi ale căror margini îl încadrează. E greu de spus ce-şi propune Mihăilescu. Deşi iniţial pare că urmăreşte parcursul lui Radu și a crizei sale de gelozie, scurtmetrajul este mult prea opac pentru a te face să empatizezi realmente cu conflictul interior al protagonistului. Nici măcar faptul că mare parte din film este centrată pe aşteptarea lui Radu (pe care o observăm în cadre- secvenţă), nu te apropie de el. În majoritatea timpului, el se află în afara sau la marginea cadrului - e greu să empatizezi cu un personaj pe care nici măcar nu îl vezi. Genul de dramă de cameră/ radiografie a relaţiei/ portret spre care filmul tinde implică o anumită apropiere de personaj, de care regizorul se fereşte. Astfel, alegerile sale mai sus menţionate devin mai interesante decât materialul narativ, făcându-l mai mult un exerciţiu de stil. Oricum ar fi, rafinarea lui Sebastian Mihăilescu în ceea ce priveşte stilul său este evidentă de la ternul „Lună de miere”, la mult mai delicatul „Apartament interbelic, zonă superbă, ultra-central”. (de Alex Mircioi) Paper Bag Romania 2015 regie Roxana Bentu „Paper Bag” abordează cu sensibilitate şi blândeţe dilema propriei mortalităţi. Procesul acceptării este surprins cu ajutorul lui Mr. B. (Silviu Gherman). Într-o dimineaţă care pare să fie la fel ca cele de dinaintea ei, Mr. B. încearcă să-şi ducă la bun sfârşit rutina matinală, numai că lama de ras nu-l mai ascultă, calendarul nu mai are zile,
77
Made with FlippingBook Ebook Creator