festivaluri
Jeunesse de Loups-Garous (Tinerețea monștrilor îndrăgostiți) Franța 2015 regie Yann Delattre La prima vedere, scurtmetrajul regizat de Yann Delattre poate părea un sneak peek pentru o comedie romantică franţuzească (nu că asta ar fi un lucru rău), unde bineînţeles că domniţa nu descoperă de la început că prietenul din umbră este, de fapt, alesul ei. Totuşi, sub o privire mai atentă, povestea tinerilor „vârcolaci”, aparent simplă şi apropiată de binecunoscutele stereotipuri ale genului, reuşeşte să fie nu numai simpatică, dar şi bine conturată. O versiune mai puţin excentrică şi inventivă a lui Amélie Poulain, Julie, personajul principal, împărtăşeşte din naivitatea, dar şi din ingenuitatea cu care aceasta se raportează la viaţă. E neîndemânatică, aiurită şi seamănă mai degrabă cu un personaj din desene animate, cu mănuşile ei cu un singur deget şi cu bentiţa cu acoperitoare de urechi. Deşi foloseşte, pe un ton pe jumătate comic, genul acela de glumiţe cu un ritm nenatural şi coordonate ale unei comedii clasice, filmul nu apelează la opoziţia între personaje negative şi personaje pozitive. Cu doza firească de aroganţă, semn vizibil al neîncrederii şi nu al siguranţei de sine, David, fostul prieten, e înduioşător, mai ales în momentul despărţirii. Chiar dacă reprezintă acel prim obstacol peste care Julie trebuie să treacă ca să îl redescopere pe Sébastien ca un potenţial partener, el nu este un contrapunct sau parte a acestui triunghi amoros, ci cel mult o sursă de umor sau o rămăşiţă a dorinţei de încadrare în această convenţie de gen. În aceeaşi manieră, Aki, colegul de apartament al lui Julie, poate fi considerat mai degrabă neconvenţional. Hibernând ziua şi devenind activ (mai ales sexual) noaptea, el este singurul indicativ al vârstei acestor personaje, care ar putea fi, de altfel, adolescenți aflaţi la primele experienţe romantice. Restul personajelor nu sunt sexualizate. Julie trimite mesaje care, în afara contextului, ar putea fi ale unei adolescente, iar Sebastien este excesiv de timid în încercarea obținerii unui prim sărut. Yann Delattre pune semnificația titlului în legătură cu succesiunea dintre zi și noapte, dar și cu succesiunea spațiilor, tinerii migrând dintr-un loc în altul, fie că este vorba despre strada pe care lurcează sau despre vreunul dintre barurile în care se întâlnesc. Cei patru sunt vârcolaci prin intenție, nu prin constituție. (de Alexandra Nenciu) She Stoops to Conquer (Se apleacă să cucerească) Canada 2015 regie Zachary Russell
To stoop – a se înclina, a se apleca; a-și coborî standardele morale într- atât încât o persoană să ajungă să facă un lucru reprobabil. „She Stoops to Conquer”, în regia regizorului de teatru Zachary Russell, care își face, astfel, debutul în cinematografie, este un scurtmetraj care explorează limitele de jos până la care o persoană este dispusă să se adâncească pentru a se cunoaște pe sine, pentru a experimenta și, în final, a învinge temeri și insecurități, și pentru a se descoperi și a se dezlănțui. Titlul reprezintă o odă adusă unei piese de teatru din secolul al optsprezecelea despre problema identității și a măștii – bineînțeles că nu este vorba despre travesti, ci despre o femeie care, cu scopul de a cuceri un bărbat, se costumează și se comportă precum în limitele tipului de femeie în preajma căreia el s-ar simți confortabil, pentru a-l cuceri. Urmărind această logică, la un talent show/spectacol de talente extravagant și ușor bizar, actrita care juca rolul unui travestit, încearcă un personaj nou: un bătrân singuratic. Filmul se deschide cu Kayla Laurette (ex-travestit/batranul singuratic) care privește în oglindă cum celelalte actrițe se îmbracă în travesti, însă ea începe să își construiască o mască. Numărul nu are succesul așteptat, astfel încât fata, demoralizată, se duce într-un bar (chiar înainte să intre vede doi travestiți care intră și ei, cu care, mai târziu, aceasta dansează), iar acolo este el (Julian Richings) – bătrânul real pe care îl joacă. Are loc un intens schimb de priviri între cei doi, apoi dansează, se privesc, se „studiază” unul pe celalalt și chiar merg acasă la el. Păstrându-și încă masca pe față, aceștia ajung să facă sex, creându-se o conexiune între abilitatea de a se deghiza într-o altă persoană și puterea oferită de acest lucru pentru a deveni dezinhibat și aventuros din punct de vedere sexual. Cei doi par a fi atrași de similaritatea lor, dar și de diferențe evidente – un bărbat şi o femeie. Unul dintre ei joacă un rol, altul este autentic în pielea sa. De altfel, pe întreg parcursul filmului, sexualitatea și libertatea de alegere au un rol important in conturarea personajelor. Dimineața, după ce fata este din nou ea însăși, renunțând la mască si totodata la persona, toată situația acestui one-night-stand consumat devine extrem de stânjenitoare din perspectiva ei. Astfel pleacă în grabă, neștiind cum să-și ia la revedere, decât printr-un simplu Bye! . Însă întreaga experiență nu este altfel decât benefică pentru personajul feminin care, în urma experienţei traite, reuşeşte sa ofere complexitate personajului ei in următorul spectacol. Filmul se incheie cu un nou număr al bătrânului singuratic, mult mai ludic și mai antrenant, în care ea chiar poartă cămașa în „nuanța perfectă”, pe care i-o oferise bărbatul cu o noapte înainte și vorbește despre un rămas-bun stânjenitor, în aplauzele audienței. (de Maria Lincu)
78
REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ
Iulie 2016
Made with FlippingBook Ebook Creator