AIP DICȚIONARUL ENCICLOPEDIC INTER-REGIONAL DE PSIHANALIZĂ

Înapoi la Cuprins

Conceptul freudian de „ barieră de contact ” a fost extins de Bion, care l-a preluat din Proiect de psihologie științifică (Freud, 1895) și a propus un nou mod de conceptualizare a termenului. În perspectiva freudiană, refulatul era conceput ca o barieră ce apără sistemul conștient de cel inconștient. Bion a teoretizat reciproca: „refulatul apără în aceeași măsură sistemul Ics. de stimulii senzoriali cu originea în sistemul Cs.” (Grotstein, 2008, p. 201). Bariera de contact divide și unifică în același timp fenomenele mentale conștiente și inconștiente: mulțumită permeabilității sale selective, un interschimb între sistemele Cs și Ics devine posibil. Permeabilitatea selectivă a barierei de contact dintre conștient și inconștient este creată și întărită prin funcția alfa, prin intermediul căreia datele senzoriale brute (elemente beta) sunt transformate în elemente alfa care pot fi folosite pentru gândire și visare. Funcția alfa include atât procese și funcții primare, cât și secundare, atât în sistemul Cs . cât și Ics . (Grotstein 2004b, 2007). Conform gândirii lui Bion, în domeniul funcției alfa sunt incluse atât principiul plăcerii, cât și cel al realității: ele nu sunt concepute ca principii separate, așa cum le-a teoretizat Freud (1911b), ci sunt văzute ca opoziții binare conjuncte în ambele sisteme și funcționând în mod normal în cooperare (Bion, 1962, 1963, 1965). Din conceptul de barieră de contact izvorăște acea „ vedere binoculară ”: o abilitate bazată pe o dublă concentrare care întreține cooperarea între funcțiile mentale conștiente și inconștiente (Reiner, 2012). Bion se referă la ea când scrie că „avem nevoie de un fel de vedere binoculară – un ochi orb [la lumea senzorială], celălalt ochi cu o vedere suficient de bună” (Bion, 1975, p.63). Vederea binoculară de adâncime și rezonanță a experienței și este văzută de Grotstein (1978) ca o „urmă duală” care permite înțelegerea fenomenelor ce au loc pe parcursul analizei. „Sistemele Ics și Cs pot fi considerate ca doi ochi sau două emisfere cerebrale receptive la intersecțiile mereu evolutivului „O” din punctul lor respectiv de vedere” (Grotstein 2004a, p.103). Această vedere binoculară permite analistului să fie atent și să încerce să înțeleagă ce vede dintr-o perspectivă dublu reversibilă: una conștientă și una inconștientă, care la rândul ei susține un mod de a privi lucrurile din puncte de vedere diferite (De Bianchedi, 2001). Conform lui Grotstein (1997), Bion (1970) crede că, în calitate de analiști, ar trebui să ne folosim atât mintea conștientă, cât și pe cea inconștientă pentru a fi receptivi la „O” ca la un „adevăr absolut despre realitatea supremă”. Din acest concept derivă o teoretizare a inconștientului ca sistem care coincide parțial cu „O”, neștiut și necunoscut, întrucât rămâne în afara conștientizării reflexive. Singura cale de acces este prin rezonanța cu aceasta în „O”. Introducând conceptul de „O” și legându-l de lucrul-în-sine și de „infinit”, Bion plasează conceptul de inconștient într-o epocă postmodernă a înțelegerii lui: este, astfel, „legat de teoria infinitului, haosului și complexității, de teoria catastrofei și spiritualitate” (Grotstein 1997, p.84). Trebuie să subliniem că există o corelație puternică între mediul primar și posibilitatea întâlnirii lui „O”: calitatea de obiecte și interlocutori primari (iar în analiză calitatea de instanță analitică a analistului) determină posibilitatea ca bebelușul/pacientul să poată suporta întâlnirea cu „O” (Gaburri & Ambrosiano, 2003) și cu realitatea emoțională ce rezidă în el. Pentru Bion, O este domeniul „obiectului psihanalitic”, adevăratul nord către care cercetarea analitică trebuie să se îndrepte, chiar dacă poate să nu fie niciodată complet

100

Made with FlippingBook Ebook Creator