AIP DICȚIONARUL ENCICLOPEDIC INTER-REGIONAL DE PSIHANALIZĂ

Înapoi la Cuprins

„cunoscut”. Această viziune a ceva care există, dar care poate fi doar intuit sau poate doar să „devină”, pentru că nu „ține de simțuri”, este o reminiscență din punct de vedere epistemologic a gândirii lui Platon, Kant, și a mai multor mistici. În măsura în care elementele sau „aparițiile” lui O din existența unei persoane nu pot fi niciodată cunoscute sau verbalizabile, atunci această dimensiune inefabilă a firii este prin definiție „ inconștientă ”. Totuși, partea „inconștientă”, care nu poate fi cunoscută, a lui O nu este inconștientul dinamic freudian al refulatului. Este mai asemănător cu straturile profunde ale Seului freudian , ceva care este emergent, nestructurat, încă neformat. Dacă s-ar putea vorbi despre „elemente” din domeniul lui O, am putea spune că ele constau din tulburări sau turbulențe senzoriale, care încă nu sunt psihice („prepsihice” sau „protopsihice”). Bion niciodată nu a desemnat conținuturile lui O, dar a descris fenomenele pre-psihice , protomentale pe care le-a numit elemente beta , care sunt nepotrivite pentru a gândi cu ele sau despre ele, până când nu sunt transformate de un fel de „oniric” psihic. El a dat numele de „funcție alfa” acestei din urmă activități și a afirmat că funcția alfa este centrală pentru un proces continuu, de 24 de ore/zi, care a creat „ gândurile visării în stare de veghe ”, construită din „ elemente alfa ”. Acestea sunt presupuse a fi pietrele de temelie ale gândirii, proceselor gândirii și organizării psihice. Odată create, elementele alfa sunt folosite pentru a stabili o barieră de contact care este, în schimb, esențială pentru procesarea (mentalizarea) experienței, delimitarea spațiului psihic, crearea unui recipient pentru gânduri și divizarea topografică a conținuturilor minții în sistemele Ics și Pcs/Cs. Întrucât elementele beta sunt stimuli senzoriali dinainte de a dobândi vreo semnificație , ele sunt diferite de conceptul lui Freud al „reprezentărilor”. Deși acestea din urmă pot fi conștiente sau inconștiente, elementele Beta sunt prin definiție dincolo – sau mai degrabă înainte – de conștiență , prin faptul că nu sunt psihice, dar „există” sau sunt înregistrate doar la un nivel somatic sau neurobiologic (organele senzoriale și creierul ca parte a acestora). Această formulare are legătură cu modelul timpuriu al lui Freud al căilor neuronale ipotetice de conducere a plăcerii și durerii, pe care Freud le-a desenat și le-a descris în al său „Proiect de psihologie științifică” (Freud 1895, pp. 320, 324). Este important să observăm că elementele beta sunt în mod necesar inconștiente , deoarece ele nu sunt încă psihice , dar nu pentru că au fost supuse refulării sau altor modificări defensive impuse de conflictul cu Supraeul sau de angoasa produsă de conținutul și sensul lor dorit sau temut. Odată ce elementele beta sunt transformate în elemente alfa – adică, odată ce ele au devenit psihice –pot apoi să ajungă la saturația de semnificație, să dobândească statut simbolic , să fie legate împreună cu alte elemente mentale pentru a forma biți narativi și lanțuri asociative, etc. Atunci ele pot dobândi statut ca reprezentări și pot fi folosite pentru a forma gânduri și idei, care pot fi aduse în conștiență sau refulate în inconștient din cauza angoasei pe care o trezesc. Astfel, teoria lui Bion cu privire la elementele beta și funcția alfa, este o metapsihologie a formării, structurării și creșterii minții. O conține semințele evoluției și creșterii psihice viitoare care are loc prin procesele care inițial sunt intersubiective (reveria maternă, conținător/conținut) și dependente de prezența unui obiect facilitator , care își împrumută propria funcție alfa pacientului sau nou-născutului formând un „cuplu de gândire” mai eficient. Odată ce funcția alfa este dobândită, fie cu asistența unei alte minți sau introiecția funcției alfa materne și a „cuplului de gândire”, procesul continuu de transformare a elementelor beta în

101

Made with FlippingBook Ebook Creator