AIP DICȚIONARUL ENCICLOPEDIC INTER-REGIONAL DE PSIHANALIZĂ

Înapoi la Cuprins

conținuturi își așteaptă nașterea la un moment receptiv la contingențele experienței în evoluție” (p 69). Câteva pagini mai târziu, el continuă: „Inconștientul relațional, ca un proces construit în comun menținut de fiecare individ din relație, nu este doar o proiecție a sinelui inconștient al unei persoane și reprezentărilor de obiect și schemelor de interacțiune asupra celuilalt, nici nu este constituit de o serie de astfel de proiecții și introiecții reciproce între doi oameni. Mai degrabă, așa cum este folosit aici, inconștientul relațional este legătura nerecunoscută, care învăluie fiecare relație, infuzând expresia și constricția subiectivității și inconștientului individual al fiecărui partener din acea relație particulară. În această privință, inconștientul relațional este un concept care permite alăturarea gândirii psihanalitice cu privire la fenomenele intrapsihice și intersubiective la interiorul unui cadru teoretic ce conține fiecare perspectivă și elaborează interconectivitatea lor inerentă” (p 72). III. C.b. Procesarea inconștientă: O perspectivă contemporană a psihologiei sinelui Psihologia sinelui, o altă teorie psihanalitică modernă americană, acceptă postulatul activității mentale inconștiente ca fiind fundamental pentru psihanaliză așa cum a formulat Freud inconștientul dinamic și, mai recent, prin recunoașterea învățării și a memoriei implicite (inconștiente sau non-conștiente). Cea din urmă a extins exponențial domeniul procesării inconștiente (Grupul de Studiu al Procesului de Schimbare din Boston, 2008; Clyman, 1991; Fosshage, 2005; 2011a; Grigsby și Hartlaub, 1994; Stern, et. al., 1998; printre alții). Procesarea inconștientă și conștientă – care include percepția, clasificarea în categorii, consolidarea amintirii și învățarea, reglarea priorităților schimbătoare prin motivație (intenții) și afect și rezolvarea conflictului – are loc întotdeauna simultan în timpul stării de veghe. Procesarea inconștientă continuă în timpul somnului sub forma visării REM și non-REM (Fosshage, 1997). Atât procesarea inconștientă, cât și cea conștientă sunt întotdeauna diferit modelate de câmpurile relaționale în care au loc. Cum poate fi accesată procesarea inconștientă? Freud a dezvoltat metoda asocierii libere și a transformat visele în „calea regală către inconștient” (1900, p. 608). Psihologii Eului au accentuat componentele inconștiente ale conflictului și apărărilor care apar latent în articulările conștiente. Mai recent, adepții psihologia sinelui au extins aria ascultării, astfel încât, pe lângă conflict, ei ascultă comunicările explicite și implicite, verbale și nonverbale ale intențiilor, semnificațiilor și cunoașterii procedurale. Ascultarea empatică este „pur și simplu” concentrată pe auzirea și înțelegerea acestor comunicări din cadrul de referință al pacientului. „Empatia și judecata” se interpenetrează (Goldberg, 1999); totuși, încercarea este de a fi în experiența analizantului și de a face inferențe și evaluări, pe cât posibil, din interiorul lumii experiențiale a analizantului. Folosirea perspectivei ascultării/experimentării „ centrate pe celălalt ” favorizează acordajul la tiparele de interacțiune, tipic inconștiente (Fosshage, 2011b). Folosirea ascultării empatice nu minimalizează importanța procesării inconștiente . Dimpotrivă, experiența clinică arată că un sentiment de siguranță este întărit prin ascultarea intenționată a analistului dintr-o perspectivă empatică, întrucât militează împotriva influenței disruptive a impunerii de către analist a punctului său de vedere (deși, desigur, o nu elimină).

106

Made with FlippingBook Ebook Creator