Înapoi la Cuprins
Discuția continuă cu privire la natura dinamică a amprentelor implicite nerefulate rămâne o controversă încă vie, cu implicații pentru munca clinică. O perspectivă (Clyman, 1991; Fonagy, 1999; BCPSG, 2007) consideră că amprentările timpurii duc la o encodare procedurală cognitivă a „sinelui-cu-altul” analoagă mersului pe bicicletă. În acești termeni strict procedurali, repunerea în act a transferului apare pentru că o anumită trăsătură a relației analitice este suficient de similară cu o procedură model de operare relațională deja stabilită, astfel că amorsarea – un proces nemotivat automat – declanșează tiparul de relație procedural. Schimbarea poate fi realizată prin „momente de întâlnire”, adică nu neapărat prin interpretare. În timp ce în paradigma dinamică a lui Shevrin, intențiile inconștiente și expectațiile, pe lângă contextul și cerințele situației curente, ajută la determinarea cu exactitate a modului cum se produce accesarea și ce anume va fi accesat. „Accesarea nu este niciodată pur și simplu automată și nemotivată...” (Shevrin, 2002, p. 137). Shevrin propune că „amintirile procedurale”, deși nu sunt refulate și nu sunt simbolizate inconștient, sunt totuși în mod inerent automatizate, dar sunt mai degrabă supuse modificărilor transferențiale dinamic-conflictuale de fiecare dată când sunt accesate. Această viziune este compatibilă cu conceptele dinamice ale temporalității psihice și cu noțiunile freudiene de Nachträglichkeit și amintire ecran. De asemenea, este compatibilă cu abordările contemporane larg definite ca freudiene și ale relațiilor de obiect (Bion, Winnicott) cu privire la punerile în act transferențiale, ca sub- simbolice, dar „simbolizabile” și ca urmare interpretabile (Ellman, 2008; Grotstein, 2014 comunicare personală). Diferența dintre cele două moduri de înțelegere a descoperirilor neuroștiințifice pare să fie legată de excluderea sau includerea interacțiunii dinamice în lumile interne reprezentaționale, o marcă a perspectivei psihanalitice. Renunțarea la viziunea noastră îndelung susținută a inconștientului ca depozitar al experienței nedorite duce în mod natural la o abordare semnificativ diferită a rolului analistului în cabinetul de consultații. Înțelegând atașamentul ca pe un corespondent comportamental al relațiilor de obiect internalizate sub influența relației mamă-bebeluș timpurii (Diamond și Blatt 2007), alte studii longitudinale contemporane au încercat să capteze lumea reprezentațională timpurie. Studiul lui Toth, Cicchetti, Rogosch și Sturge-Apple’s (2009) asupra depresiei materne, securitatea atașamentului copiilor și dezvoltarea reprezentațională, a constatat că reprezentările negative timpurii ale părinților și ale sinelui sunt păstrate pe parcursul dezvoltării și sunt probabil transmise inter-generațioanl. Ellman (2008 citându-l pe Freud, 1915c) observă că cele mai timpurii reprezentări sunt codificate ca reprezentări de lucru, fără valoare simbolică. Activitățile sunt mai întâi asociate cu o valoare denotativă, opusă valorii conotative (Cassirer, 1953; Langer, 1948). Deși non-simbolizate, prezentările de lucru pot acționa ca motivatori de bază pentru reacții conflictuale complexe. Ele au fost, în acest sistem teoretic, o parte a motivului repetițiilor încorporate de obicei în formațiuni de compromis. Dintr-o altă perspectivă, Weinstein (2007) vede efectele de durată ale relației de atașament nu ca fiind creatoare de tipare ale sinelui-cu-altul (Fonagy și Target, 2002), ci lăsându-și amprenta asupra sistemelor neurobiologice ale bebelușului pentru stres și orientarea atenției; relația de atașament va schimba, de asemenea, punctele de setare pentru experiența plăcerii și a neplăcerii. „Dacă relația de atașament este accesată din memorie de-a lungul copilăriei, formând materialul brut pe care se bazează construcțiile mai fantasmatice ale sexualității
124
Made with FlippingBook Ebook Creator