Înapoi la Cuprins
Alți analiști, precum Etchegoyen (1986), consideră că în psihanaliză cadrul nu a fost conceput ca să producă regresia, ci ca să o descopere și să o conțină. În metapsihologia kleiniană regresia este considerată mai degrabă ca o formă de „retragere psihică” (Steiner, 1993); regresia nu este produsul cadrului, ci patologia pacientului pusă în evidență prin condițiile de lucru specifice oferite de cadrul analitic.
V. CADRU ȘI PARAMETRII CADRULUI
În această definiție cadrul este descris ca fiind standardul necesar pentru a realiza un proces psihanalitic. Totuși, există unele controverse care implică și alte elemente ale cadrului. În general, acești parametri sunt considerați justificați atunci când este vorba despre pacienți cu psihopatologie gravă, care ar putea să nu tolereze condițiile standard. Eissler (1953, p. 110) a definit pentru prima dată termenul de parametru în psihanaliză: „deviația, atât cantitativă cât și calitativă, de la tehnica modelului de bază, care necesită interpretare, ca instrument exclusiv”. Această modificare trebuie să fie temporară și va dispărea, revenind la tehnica standard cât mai curând posibil. Deși Eissler se referă în principal la utilizarea altor intervenții în locul interpretării, termenul de parametru este considerat în sens larg (au fost folosiți și alți termeni, precum variație de tehnică , Loewenstein, 1982), referindu- se la orice modificare a elementelor metodei psihanalitice, conform căreia cadrul standard presupune o anumită frecvență a ședințelor, folosirea divanului și o anumită durată a terapiei (a ședinței și a întregului proces). Unii analiști consideră că este necesar să introducă anumite variații ale cadrului atunci când tratează pacienți cu patologie severă, cum ar fi pacienții borderline și psihotici. Este și cazul lui Kernberg, care afirmă că „personalitățile borderline nu tolerează regresia din tratamentul psihanalitic (Kernberg 1968, p. 601); cu toate acestea, el nu pretinde că tehnica sa ar trebui să fie considerată psihanaliză, ci o psihoterapie psihanalitică. Alți analiști, dimpotrivă, nu modifică elementele standard ale cadrului pentru acești pacienți; pentru ei, metoda standard este atât necesară, cât și posibilă (H. Rosenfeld, 1978). Această diferență de abordare reflectă viziuni teoretice diferite cu privire la psihopatologie și, în unele cazuri, se referă la diferite tipuri ale acestei psihopatologii. Alți psihanaliști, precum Krejci (2009) și, în teoria mentalizării pe care au propus-o, Bateman și Fonagy, (2013) sugerează, la rândul lor, că pacienții cu tulburare borderline severă, care pun în act în mod extrem, au nevoie modificări de cadru pentru ca tratamentul să aibă loc.
21
Made with FlippingBook Ebook Creator