Înapoi la Cuprins
din partea analistului sau a obiectului. Mai jos este prezentată o taxonomie prescurtată a celor cinci pași care duc la o reacție de conținere adecvată: 1. Punctul de pornire poate fi o identificare proiectivă a pacientului (conținut tulburător expulzat/proiectat în analist) asociată cu fantasma inconștientă a pacientului a existenței unui obiect potențial indestructibil care ar putea fi capabil să „conțină” acele proiecții periculoase care pot da înapoi copilului (pacientului) o versiune „tolerabilă”, „integrabilă” a acestui conținut; 2. După această mișcare „intrapsihică”, pacientul sau copilul adaugă comunicări, atitudini și comportamente infra-verbale și verbale ce acționează ca inducții emoționale asupra obiectului (analistul, părintele). Aceste inducții sunt încercări de „a atinge analistul” pentru a- l face să simtă și să ia în sine însuși ceea ce este proiectat. (Vezi Grotstein, 2005) 3. Obiectul „real” – mama, analistul – trebuie să fie deschis să se lase atins, impresionat, mișcat, asaltat, în fapt folosit în orice mod necesar pentru transferul elementelor arhaice de la pacient/copil; 4. Mama, analistul – simte emoții, pe unele în mod conștient, dar mai ales inconștient, prin identificări. Amestecul acestor identificări cu angoasele și conflictele „atinse” proprii ale analistului/mamei, creează un amalgam sine-obiect. De M'Uzan (1994) a studiat acest aspect prin conceptul de himeră; 5. Această himeră trebuie să fie „înțeleasă și transformată” de către analist. Această elaborare poate fi considerată drept „digestie psihică”, atât a proiecțiilor pacientului/copilului, cât și a propriilor conflicte și afecte ale analistului/mamei mobilizate prin proiecție. El trebuie apoi să dea înapoi un „conținut digerabil”, pericolul fiind de a trimite pacientului o identificare contra-proiectivă. În America Latină, Cassorla (2013) a elaborat funcția de simbolizare conținătoare a analistului în contextul punerilor în scenă cronice (vezi PUNERE ÎN SCENĂ). El scrie despre capacitatea de a simboliza ca produs al funcției α de simbolizare conținătoare pe care o folosește analistul în timpul punerilor în scenă cronice. În acest context, funcția α implicită a analistului este capacitatea analistului de a tolera (conține) mișcările de obstrucționare a înțelegerii a ceea ce se întâmplă, în pregătirea interpretărilor viitoare (ale punerilor în scenă), pentru a fi trăite de analizand ca având semnificație.
V. CONCEPTE ASOCIATE
Modelul conținător-conținut s-a dezvoltat în paralel cu alte concpete de „spațiu” al minții, care se concentrează pe necesitatea internalizării unei funcții materne pentru dezvoltarea capacității de gândire/simbolizare/mentalizare.
44
Made with FlippingBook Ebook Creator