Înapoi la Cuprins
dezbaterile recente au ridicat întrebarea dacă și cum putem extinde utilizarea activă și explicită a contratransferului în situația analitică, respectiv, dacă și sub ce circumstanțe specifice, poate fi dezvăluit contratransferul către pacient, cu scopul de a facilita înțelegerea de către pacient a propriei sale experiențe (Renick 1999; Gediman 2011; Greenberg, 2015). Totuși, în prezent, nu există încă un consens asupra utilității acestei tehnici de intervenție.
IV. CONCLUZIE
Începând cu visul lui Freud despre injecția Irmei, din 1895, un vis de contratransfer prin excelență, dezvoltarea conceptului de contratransfer reprezintă cel mai bun exemplu al permanentei interacțiuni dintre teorie și practică, între travaliul clinic și conceptualizare, începând de la „nașterea psihanalizei” și pe tot parcursul evoluției ei. Deși inițial contratransferul a fost văzut mai ales ca un risc pentru eficacitatea clinică a analistului, „cealaltă” tendință, care a înțeles contratransferul ca rezultat al proceselor inter psihice, doar aluziv observată la început, a devenit progresiv tot mai explicită în dezbaterea analitică din anii 1920 ș 1930, pe măsură ce definiția contratransferului a fost gradual extinsă. În ultimul deceniu al secolului al XX-lea și la începutul secolului al XXI-lea, a crescut accentul pus pe fenomenele interpsihice și pe procesele care au loc în , dar și între aparatele psihice ale celor doi protagoniști ai situației analitice. Cu toate acestea, au apărut și priorități tematice foarte diferite: nivelul pre-subiectiv al schimbului, subiectivitățile întrețesute ale pacientului și analistului, relațiile dintre cei doi, câmpul psihic dintre ei și diferitele canale de schimb – reacții, afecte și emoții inconștiente, limbaj, fizicalitate, comportament, etc. Cu tot potențialul și capcanele lui clinice și teoretice, contratransferul rămâne de un interes major pentru psihanaliști fiind tot mai mult văzut ca instrument de tratament. Diferențele de semnificație care apar pe parcursul dezvoltării conceptului pot fi organizate în funcție de celelalte concepte la care se raportează și la universurile conceptuale din care emerg: contratransferul raportat la modelul topografic al minții (conștient / inconștient); contratransferul raportat la mecanismele psihice specifice (rezistență, proiecție, identificare proiectivă, conținător/conținut); contratransferul raportat la unele aspecte specifice ale procesului analitic (funcționarea efectivă, reacția emoțională, empatia); contratransferul raportat la caracteristicile/limitele psihice ale analistului; contratransferul raportat la matricea transferențial-contratransferențială a schimburilor interpsihice și/sau inter-subiective, sau la câmp. Contratransferul poate fi văzut ca temă prin intermediul căreia tradiții diferite de gândire intră în contact, construind un „teren comun” în psihanaliză. Autorii de formație clasică freudiană au ajuns să accepte că analistul este inevitabil influențat de către pacient. Analiștii care lucrează în tradiția relațiilor de obiect au început să considere contratransferul nu doar ca
68
Made with FlippingBook Ebook Creator