Înapoi la Cuprins
Dacă nu este specificat expres, italicele sunt folosite pentru a pune în evidență terminologia conceptuală. Contribuțiile teoretice majore ale lui Freud la tema Inconștientului pot fi găsite în următoarele lucrări: Capitolul VII din Interpretarea viselor (1900b), lucrările de Metapsihologie (1915 a, b, c) și Eul și Seul (1923a). Un sumar al conceptualizărilor lui Freud despre Inconștient poate fi găsit și în Introducere în Psihanaliză (1916, 1917), Două articole de enciclopedie (1923b), Noi prelegeri de psihanaliză (1933) și O schiță de psihanaliză (1940a). Strachey avertizează cititorul de limbă engleză să observe că în semnificația cuvântului englezesc „inconștient” rezidă o anumită ambiguitate, care rareori apare în limba germană. Cuvintele germane „bewusst” și „unbewusst” sunt, ca formă gramaticală, participii pasive, iar sensul lor obișnuit este aproximativ „cunoscut conștient” și „cunoscut non- conștient”. Pentru Freud conștiența și inconștiența sunt amândouă experiențe pasive .
II. TRECERE ÎN REVISTĂ A CONCEPTUALZĂRILOR FREUDENE ALE INCONȘTIENTULUI
II. A. Descoperirea inconștientului dinamic (1893-1900) Psihanaliza s-a născut odată cu descoperirea revoluționară a funcției dinamice a apărării , pe care a făcut-o Freud cu privire la etiologia isteriei. Apărarea împotriva amintirii (refulării) i-a dat lui Freud un indiciu cu privire la importanța rezistenței, „... o forță psihică la pacienți, care se opunea ca ideile patogene să devină conștiente (să fie reamintite) . O nouă înțelegere a părut să se deschidă înaintea ochilor mei, când mi-am dat seama că aceasta trebuie fără îndoială să fie aceeași forță psihică ce jucase un rol în generarea simptomului isteric și care împiedicase, la acea vreme, ideea patogenă să devină conștientă” (Breuer & Freud, 1893-1895, p. 268, sublinierea din original). Această forță de rezistență, ca și cea complementară care i se opune, forța ascendentă a materialului patogen respins, era într-o anumită măsură cuantificabilă prin amintiri „stratificate” în raport cu apropierea lor de „nucleul patogen”. Mai mult, tocmai prin refularea sa ideea a devenit cauza simptomelor morbide, adică, a devenit patogenă (ibidem, p. 285). Pentru a reuși, refularea necesită o cheltuială permanentă de forță. Simptomele sunt rezultatul eșecului refulării, adică a întoarcerii refulatului. Simultan, afectul care este clivat de ideea refulată, este folosit pentru o „inervare somatică” (ibidem, p. 285) apărând ca și conversie isterică într-un simptom corporal. Metoda psihanalitică inovativă a asociației libere dezvoltată din realizarea că „este aproape fără de speranță încercarea de a penetra direct către nucleul organizării patogene” (ibidem, p. 292, sublinierea din original) întrucât „straturile interioare ale organizării patogene sunt tot mai străine de ego” (ibid., p 290). Nu toate experiențele din copilăria timpurie sunt supuse refulării. Teoria freudiană a stipulat că în conținutul său inconștientul constă din dorințe infantile fixate, marcate de sexualitatea infantilă. În această perioadă timpurie, așa cum se cunoaște din corespondența cu
81
Made with FlippingBook Ebook Creator