Înapoi la Cuprins
construite prin intermediul condensării. Legile logice legate de realitate ale gândirii – procesul secundar și simbolismul limbajului său – nu se aplică procesului primar. Mai presus de toate, acesta se aplică legii contradicțiilor. Ideile contradictorii există una alături de alta fără a se aboli una pe alta. Ele se pot combina în moduri care nu ar fi niciodată tolerate de gândirea conștientă. În sfârșit, în procesul primar, ideile își transferă intensitățile una alteia, stând în „relațiile reciproce cele mai slabe” (ibid. p. 596). Deși Freud a început prin a acorda cenzurii rolul decisiv în procesele iraționale ale inconștientului, el a sfârșit prin a acorda procesului primar un rol de comandă alături de gândurile logice ale conștiinței. Procesele iraționale, scrie el, „sunt cele primare . Ele apar oriunde ideile sunt abandonate de investirea preconștientă, sunt lăsate singure și se pot încărca cu energia neinhibată din inconștient care se străduie să găsească un debușeu” (ibid. p. 605). Astfel, procesul primar este un mod de funcționare în viața psihică eliberată de inhibițiile gândirii conștiente. Procesul primar trebuie înțeles ca un principiu organizator ce există în viața adultului normal ca alternativă la procesele secundare organizate logic și verbal cu simbolismul limbajului lor comunicativ. O caracteristică importantă a procesului primar este toleranța ambiguității și contradicției. O alta este aspectul său halucinator, de împlinire de dorință, ca un act perceptiv în prezent (Freud, 1912a). Înțeles astfel, procesul primar este un proces cognitiv, care diferă substanțial de definiția cogniției din psihologia cognitivă. Totuși, în textele sale de metapsihologie (1915 a, b, c) Freud a sistematizat conceptul de inconștient, în ipotezele economică, dinamică și topografică. În „Pulsiunile și vicisitudinile lor” (Freud, 1915a), pulsiunile sunt definite ca un concept larg, între domeniul fizic și cel mental. În „Refularea” (Freud, 1915b), Freud distinge între refularea primară , care este „reprezentantul psihic (ideatic) al pulsiunii a cărei pătrundere în conștiință este negată” (Freud, 1915b, p. 148), și „ refularea ca atare ”, „ post-presiunea ”. În „Inconștientul” (1915c), teoria topografică își găsește apogeul. Freud începe revizuirea conceptului de inconștient dinamic , care exercită o forță opusă actului refulării . El continuă stabilind existența inconștientului prin derivatele sale: parapraxii, simptome și vise și demonstrează că simțirea, gândirea, reamintirea și acțiunea sunt în mare parte și ele sub influența derivatelor inconștientului. Freud face o distincție între actele latente , care sunt temporar și doar descriptiv inconștiente , dar care pot deveni conștiente prin conectarea cu un cuvânt, și procesele și conținuturile refulate, care sunt permanent inconștiente, și care sunt dinamic menținute în afara conștiinței (corespunzătoare inconștientului dinamic ). Nu există „ori – ori” în inconștient; procesul primar și caracteristicile acestuia – telescopia, deplasarea și condensarea – se aplică în mod egal inconștientului, așa cum se aplicaseră „procesului oniric” cu cincisprezece ani înainte. Freud postulează prezența a două cenzuri, una între sistemele Ics și Pcs care, în anumite circumstanțe, poate fi eludată, și o a doua cenzură între sistemele Pcs și Cs. Emoțiile, sentimentele și afectele sunt excluse din Ics. Se spune că un afect este „inconștient” doar după ce conexiunea dintre ideea refulată și emoție a fost restaurată.
84
Made with FlippingBook Ebook Creator