Înapoi la Cuprins
copilul care este martor la bătaia aplicată altui copil. A doua fază, însă, „este cea mai importantă și cea mai monumentală dintre toate” (p. 185), din două motive. Pe de altă parte, masochismul este văzut ca o formațiune/fază secundară a pulsiunii sadice întoarse asupra sinelui și refulată prin acest proces. Aceasta este legată de o sexualitate infantilă inconștientă ce stă la baza nucleului fenomenului nevrotic: „sexualitatea infantilă, care este ținută sub refulare, acționează ca forță motivațională principală în formarea simptomelor; și partea esențială a conținutului acesteia, complexul Oedip, este complexul nuclear al nevrozei” (p. 204); și devine o moștenire fantasmatică universală: „Moștenirea arhaică a omului constituie nucleul minții inconștiente; și oricare parte a acestei moșteniri trebuie să fie lăsată în urmă... pentru că nu poate fi menținută... cade victima procesului refulării.” (p. 203-204). Pe de altă parte, producția fantasmatică a copilului nu poate fi verificată decât indirect: „Putem spune despre aceasta într- un anumit sens că nu a avut niciodată o existență reală. Niciodată nu este reamintită; nu a reușit niciodată să devină conștientă. Este o construcție prin analiză, dar este în același timp o necesitate” (p. 185). Dincolo de principiul plăcerii (Freud, 1920) este un text tranzițional, cel mai cunoscut prin adăugarea pulsiunii agresive, celei sexuale. În această ultimă prezentare a „teoriei pulsiunilor duale”, Freud și-a continuat elaborarea și cu privire la absența timpului și natura pervazivă a inconștientului, astfel: „Am aflat că procesele mentale inconștiente sunt în sine „fără timp”. Aceasta înseamnă în primul rând că nu sunt ordonate temporal, că timpul nu le schimbă în niciun fel și că ideea de timp nu li se poate aplica...” (p.28). Prevestind următorul său stadiu în dezvoltarea teoriei, el a introdus, de asemenea, noțiunea de Eu inconștient: „Este cert că mare parte din Eu este ca atare inconștient și este de subliniat că îi putem descrie nucleul; doar o mică parte din el este acoperit de termenul „preconștient” ” (p. 19). Acest text reformulează și conceptul de conflict inconștient : dacă înainte conflictul era considerat activ între instinctele sexuale și cele conservatoare ale Eului (Freud, 1911c, 1914b), acum, în 1920, conflictul apare între pulsiunile instinctuale și apărare . Cu toate că și alte apărări, în afară de refulare, au fost deja identificate pe parcursul acestei perioade (Freud, 1908, 1909b, 1911c, 1915a), apărările nu au fost sistematizate, iar refularea a fost folosită ca sinonim pentru apărare în conceptualizarea conflictului inconștient. II. C. Inconștientul în modelul celei de-a doua topografii/al teoriei structurale: 1923-1939 Atunci când, în 1923, Freud a schimbat modelul topografic, de la prima topică la teoria structurală/a doua topică, a Seului, Eului și Supraeului, Inconștientul a fost abandonat în accepțiunea de sistem și, în parte, a fost înlocuit cu Se-ul. Această transformare a însemnat o schimbare profundă în teoria freudiană, nu doar cu privire la inconștient, ci și cu privire la Eu și pulsiuni. Principala diferență dintre inconștient și Se este că în cele mai profunde straturi ale Seului nu există reprezentări. Seul este compus din impulsurile instinctuale sexuale și agresive, descrise anterior în Dincolo de principiul plăcerii (Freud, 1920). În metafora folosită mai târziu de Freud, Se-ul este „un haos, o căldare plină de excitații clocotitoare” (Freud, 1920). Spre deosebire de Se, Eul a fost folosit în toate scrierile lui Freud, dar a fost permanent rafinat în procesul de dezvoltare a gândirii lui, construit pe introducerea anterioară a conceptelor de narcisism și identificare (Freud, 1914b). Printre schimbările substanțiale aduse
87
Made with FlippingBook Ebook Creator