Înapoi la Cuprins
organizării Eului în 1923 este deplina recunoaștere a funcționării inconștiente a eului , rădăcini care se regăsesc încă din 1895. Apoi, Freud a evocat imaginea de „infiltrat” pentru a descrie dificultatea separării „organizării patogene” de eul ca atare în observația că „De fapt organizarea patogenă nu se comportă ca un corp străin, ci mult mai mult ca un infiltrat. În această asemănare rezistența trebuie să fie considerată drept ceea ce se infiltrează" (Breuer & Freud, 1893-1895, p 290). În noul model structural, multe mecanisme de apărare identificate anterior (identificarea, încorporarea, proiecția, introiecția, formațiunea reacțională, anularea, regresia, etc.), diferite și suplimentar față de refulare sunt în continuare sistematizate și clar localizate în Eul inconștient. Posibilitatea altor forme de apărare are o istorie lungă, începută încă din anii 1890. La acea vreme, Freud (1894, 1896) introdusese un tip de apărare care avea implicații patogene regresive mai radicale pentru echilibrul psihic decât refularea observată la pacienții nevrotici. Această intuiție apare mai explicit în studiul lui Freud (1911c) asupra cazului Schreber cu introducerea mecanismului de „ repudiere ” sau „ respingere ” de către Eu ( Verwerfung ), un proces drastic pentru care mai târziu Lacan avea să inventeze termenul de „forcluziune”. Acest mecanism non-nevrotic de apărare a fost din nou tratat în Omul cu lupi (Freud, 1918) și poziționat ca proces de eradicare sau ștergere a capacității de reprezentare a minții. Acest proces este mult mai mult decât cenzura sau refularea, este mai degrabă o abolire reprezentațională ce produce o gaură sau un gol în minte. Această linie de gândire a fost suplimentată când Freud, în 1925 (1925h), a introdus mecanismul negării [ Verneinung ] și din nou când, în 1927 (1927), a descris clivajul Eului [ Ich Spaltung ], concept pe care avea să-l rediscute în textul său despre Clivajul Eului în procesul de apărare (1940 [1938]). Cât timp a lucrat la interiorul modelului inconștientului ca sistem, încercând să descopere prin actul interpretării ceea ce este refulat, inconștientul a fost conceput în formele sale „pozitive” de conținut, precum fantasmă, dorințe, gânduri, etc. Odată cu introducerea formelor „negative” de apărare, viziunea lui Freud asupra Eu-lui s-a modificat substanțial. Pe lângă tulburările sexuale ale nevroticilor, el include acum o formă potențială de perversiune a funcțiilor Eului. Acestea sunt tulburări ce pot fi observate sub forma unor „inconsistențe, excentricități și nebunii ale bărbaților” (1924, p. 153). În principal unii scriitori postfreudieni au comentat principiul „negativului” ca ipoteză fundamentală a scrierilor lui Freud. Bion („capabilitate negativă”), Lacan (cuvântul ca absență a lucrului), Greed („elaborarea negativului”), Zaltzman („impulsul anarhist”) și alții au recunoscut că inconștientul nu este doar o prezență sau o luptă ascunsă pentru reprezentare, ci este în aceeași măsură constituit din forme puternice de absență, cu caracter atât protectiv, cât și distructiv. Conținutul Eului din modelul structural/a doua topografie din 1923 este în cea mai mare parte preconștient, dar partea sa cea mai însemnată este dinamic inconștientă. Și această noțiune își are precursorii în (prima) topică, încă de când, în 1915, în articolul despre „ Inconștient ”, Freud observa deja că, „O parte foarte mare din acest preconștient își are originea în inconștient” (Freud, 1915, p. 191). Elaborând, Freud observa că gândurile la care se referă el au toate semnele formării inconștiente, dar „sunt înalt organizate, libere de contradicții de sine, folosesc fiecare achiziție a sistemului Cs și cu greu ar putea fi distinse în judecata noastră de formațiunile acelui sistem” (ibid., p. 190). Aici, înainte chiar de teoria structurală din 1923,
88
Made with FlippingBook Ebook Creator