Înapoi la Cuprins
a deschis calea către modurile de gândire, cum susține Green, „care sunt străine bunului simț” și pe care le găsim în structurile non-nevrotice (ibid., p. 205). În portretul pe care Green îl face psihicului, factorul economic al pulsiunilor este esențial: inconștientul constă dintr-o rețea ramificată de derivate pulsionale (ca reprezentări de lucru) ce caută o cale către descărcare. Tema unui nou studiu de teorie și dezbatere freudiană este dacă aceste derivate pulsionale sunt reprezentări sau prezentări de lucru și dacă ele pot dobândi reprezentare prin intermediul minții analistului (Bottella, 2005, 2014; Kahn, 2013, 2014). Natura dinamică a acestor reprezentări (forme primare ale pulsiunii) le îndreaptă către acțiune sau către conștiință. Mișcarea, aspectul dinamic al pulsiunilor cu origini corporale ale inconștientului, întotdeauna caută descărcare și determină acțiunile individului, având o rezonanță clinică cotidiană (Green, 2005). Green (1973) a fost influent și în dezvoltarea teoriei afectului, unde afectul reprezintă un mod diferit de a concepe prezența corpului în vorbire. Lacan (1959-60, p. 132) a considerat că urmărirea afectului în psihanaliza nord- americană conduce la „un impas”, deoarece semnificația este mai degrabă un efect al semnificantului. Totuși, în seminarele sale de mai târziu (Lacan, 1999), el a început să vorbească despre ceea ce nu e sau nu poate fi reprezentat (traumatic) din domeniul Real, așa cum rezulta din teoriile lui Freud. Astfel, aici apare la Lacan o concepere a inconștientului ca absență a reprezentării și a ceea ce nu poate fi vorbit și care a devenit interesul major al studiului în Franța în ultimii ani. René Kaës (1993) este unul dintre autorii care au ajutat la conceptualizarea acestei dualități a inconștientului. El a scris despre cele „două centre” ale inconștientului, unul îndreptat către sau coborând în corp , iar celălalt conectat la grup și la rețeaua lui de semnificanți. Ambele contribuie la formarea subiectului, adică, la susținerea subiectului însuși pe parcursul actualizării acestor rezervoare inconștiente de senzații și idei acumulate. Botella și Botella (2005) – pe baza experienței de lucru cu pacienți grav traumatizați – au urmat opera lui Green punând în evidență non-reprezentarea atât de caracteristică pentru acești pacienți. Deoarece traumele pre-verbale sunt înscrise, dar nu sunt reprezentate în psihic, ei consideră că este necesară o tehnică nouă pentru a le incorpora în tratamentul psihanalitic. Pentru a adresa aceste situații de „ memorie fără reamintire ”, soții Botella (2005, 2014) au introdus corespunzător „travaliul de figurare psihică ”, aflat obligatoriu în sarcina analistului. Un alt curent important în gândirea franceză contemporană a studiat calitatea „travaliului” inconștient și calitatea relației dintre sistemele Inconștient și Conștient (de pildă, Green, soții Botella și Reid). La început, Freud (1900) a postulat un reper important. Dacă, așa cum a susținut el, visul a fot multă vreme confundat cu conținutul lui manifest, la fel de crucial era să nu fie confundat cu conținutul lui latent. De fapt, esența visului este travaliul visului . Într-o manieră analogă, se poate susține că travaliul inconștientului este caracteristica esențială a inconștientului. Aici, accentul este pus pe Inconștient ca sistem, ceea ce – dincolo de orice conținut specific – posedă o logică eterogenă față de sistemul Pcs/Cs (vezi și LOGICA INCONȘTIENTĂ mai jos). Inconștientului îi lipsește testarea realității, cu rezultatul că procesele inconștiente „echivalează realitatea gândirii cu actualitatea externă și dorințele cu îndeplinirea lor” (Freud, 1911c, p 225). Procesul primar este guvernat de producerea de
110
Made with FlippingBook Ebook Creator