Înapoi la Cuprins
halucinații; producerea de halucinații este prima modalitate de investiție a Inconștientului ca sistem. Dimpotrivă, sistemul conștient-preconștient operează sub egida proceselor secundare și caută să integreze testarea realității. Conform lui Green, Botella, Botella, Reid și alții, halucinația ca proces este prima formă de travaliu-investiție inconștient . Funcționarea psihică descrisă în primul model freudian (prima topică) este de fapt produsul unei lungi perioade de dependență și de interacțiune cu psihicul îngrijitorilor, o dezvoltare care în mod ideal duce la o articulare fericită între sistemele Ics și Pcs/Cs. Această articulare este caracterizată prin mișcări de opoziție/colaborare, facilitate de o graniță flexibilă, semipermeabilă, ce permite reglării să aibă o amprentă fermă, dar nu prea rigidă. Freud a detaliat această relație de opoziție/colaborare, fără însă a elabora ipoteze despre geneza sau construcția acestei relații. La acest punct conjunctural se consideră că a preluat ștafeta Winnicott, descoperind tranziționalitatea, în contextul unei revizuiri a genezei testării realității. De atunci, aceasta din urmă este înscrisă în cadrul relației paradoxale dintre psihic și mediul de viață. Procesele tranziționale induc o nouă modalitate de investire inconștientă, care alătură modul halucinatoriu cu semnele realității . În tranziționalitate, obiectul suficient de bun este, în același timp, mama și non-mama. Tranziționalitatea aduce laolaltă și separă simultan procesele primare și secundare. Această formă tranzițională a funcționării inconștiente sau „travaliu” – combinarea modului halucinatoriu cu testarea realității – deschide calea și explică trecerea flexibilă de la a-da-și-a-lua dintre sistemele Ics și Pcs/Cs. În acest context, refularea devine principala operațiune defensivă, împiedicând și facilitând (prin întoarcerea deghizată a refulatului) trecerea înainte și înapoi a conținutului psihic. Acolo unde mediul timpuriu este inadecvat, în locul refulării psihicul se bazează predominant pe clivajul eului ca operație defensivă și situația devine una de pură opoziție între Ics și Pcs/Cs. Acest tip de funcționare psihică este întâlnit în registrele non-nevrotice. Toată această operă este dovada postulării legăturii intime dintre inconștient și pulsiune în teoretizarea de factură freudiană contemporană. O temă importantă este examinarea în detaliu a „construcției” pulsiunii din reflexele psihologice de bază. Pulsiunea este privită ca fiind mutabilă, perpetuu în tranziție, proliferând în toată mintea și creată din nou în anumite experiențe intersubiective. Mediul de îngrijire timpuriu este presupus a avea un rol crucial în modelarea și evoluția atât a conținutului, cât și a proceselor operațiunilor inconștiente ale individului. Astfel, chiar în cele mai arhaice manifestări ale sale, inconștientul nu este niciodată energie instinctuală pură liberă, ci mai degrabă pulsiune intim marcată de, și conținând urme de, dependența primară a ființei umane de alți adulți specifici. Astfel, Aulagnier (2001) scria: „pentru ca percepțiile și experiențele senzoriale ale sugarului, precum și sentimentele lui de plăcere și de durere să devină reprezentabile psihic... este esențial ca [ele] să fie investite libidinal de psihicul matern" (p xxi). Ea continuă arătând că punctul ei de vedere este asemănător cu conceptul lui Bion de reverie maternă. Laplance (1999a,b,c) introduce conceptul de „intromisie”, în contrast cu „implantare”, pentru a descrie o transmisie violentă a sexualității inconștiente nemediate de refulat și de elaborarea secundară din partea adultului. O altă conceptualizare similară ce ține cont de calitatea prezenței parentale în construcția inconștientului provine de la Christophe Dejours (2001). Când îngrijitorul atacă procesul de gândire al copilului, capacitatea de refulare este scoasă din funcțiune, susține Dejours, ducând
111
Made with FlippingBook Ebook Creator