Înapoi la Cuprins
Pe lângă aceste dezvoltări, conceptul de identificare proiectivă a dus la descoperirea contratransferului, prezentându-l nu doar ca pe o manifestare inconștientă a analistului așa cum a postulat-o Freud, ci și ca un instrument esențial pentru înțelegerea materialului analitic. În această direcție, articolele Paulei Heimann și ale lui Heinrich Racker sunt lucrări de referință (Vezi și definițiile separate pentru CONTRATRANSFER și IDENTIFICAREA PROIECTIVĂ). Pentru Heimann (1950), întrucât contratransferul este rezultatul dorinței inconștiente a pacientului de a transfera analistului afectele pe care nu le poate recunoaște și nici nu le poate trăi singur, analistul își poate sonda contratransferul propriu pentru insight. Pentru Racker (1953), sursa principală a sentimentelor analistului provine din mintea pacientului ceea ce transformă cadrul într-un câmp bipersonal. Racker dezvoltă conceptul de identificare concordantă în care analistul introiectează diferite obiecte ale lumii interne a pacientului astfel încât se poate pune pe sine însuși în pantofii pacientului. Este esențial pentru înțelegerea clară și de asemenea, va permite psihanalistului să își simtă propria emoție. Diferențierea dintre cei doi protagoniști este prezervată. Dimpotrivă, în conceptul lui Racker de identificare complementară în care analistul și pacientul fac în mod reciproc identificări proiective, psihanalistul se proiectează pe sine însuși în pacient. Consecința este că procesul culminează prin punere în act. În 1962, Grinberg oferea conceptul de contraidentificare proiectivă pentru a descrie impactul identificării proiective a analizantului asupra subiectivității analistului. Când acest efect este masiv, reacția analistului ar trebuie să fie considerată ca fiind determinată de identificarea proiectivă a pacientului și independentă de propriile sale conflicte. Grinberg a examinat natura relației interne a analistului cu obiectele interne ale pacientului proiectate în mintea primului. Aceste dezvoltări în studiul comunicării inconștiente prin transfer și contratransfer au condus la conceptualizarea relației analist-pacient ca un câmp bi-personal, adică fundamental intersubiectiv. Totuși, acest termen este folosit pentru a denota semnificații foarte diferite. Lawrence Brown în Intersubjective Processes and the Unconscious [Procesele intersubiective și inconștientul] (2011) scria, „termenul de intersubiectivitate este frecvent asociat cu Școala relațională americană", ceea ce Green (2008) denumea drept o epidemie în America de Nord. Totuși, Grotstein (1999) și Brown (2011) afirmă că totuși contratransferul a fost transformat în mod satisfăcător în intersubiectivitate, iar Brown adaugă că „mai mult, intersubiectivitatea este un proces de comunicare inconștientă , de receptivitate inconștientă și creare de semnificație în fiecare dintre membrii diadei aducând o semnificație idiosincratică în câmpul emoțional comun, care interacționează cu o funcție analoagă a partenerului” (Brown, 2011, p 7). Conceptul de câmp analitic folosit aici de Brown își are sursa principală în lucrarea soților Baranger The Analytic Situation as a Dynamic Field [Situația analitică - câmp dinamic] (1961), republicată în spaniolă în 1968 și tradusă în engleză abia în 2008. Această inovație teoretică fundamentală a rămas, astfel, necunoscută celei mai mari părți a comunității psihanalitice până de curând. Soții Baranger au descris proiectul lor astfel: „Acest articol pune în discuție consecințele importanței pe care unele articole recente o dau contratransferului. Când acesta dobândește valoare teoretică și tehnică egală cu cea a transferului, situația analitică este configurată ca un câmp dinamic bipersonal și fenomenele ce apar în el trebuie să fie formulate în termeni bipersonali” (2008, p 795). Acești autori descriu caracteristicile acestei
118
Made with FlippingBook Ebook Creator