Înapoi la Cuprins
conștient, nici verbalizată. O asemenea descoperire ne permite să formulăm ipoteza că experiențele infantile ale primilor doi ani de viață sunt localizate în acest din urmă tip de memorie, gestionat de amigdală prin funcția ei de procesare a emoțiilor. Hipocampul, de fapt, care este indispensabil pentru sistemul memoriei explicite, nu atinge maturitatea completă înainte de vârsta de doi ani a copilului. Studiul memoriei implicite, subsecvent enunțării ei de către Warrington și Weiskrantz (1974), lărgește conceptul de inconștient și îl schimbă într-un loc nou: de la domeniul refulatului la o arenă de „inconștiență”, biologic determinată (Ginot, 2015), posibil legat de referințele istorice ale lui Freud, și la altceva decât procesele inconștiente refulate (Freud, 1923, 1930, 1940a,b). Încă din stadiile timpurii ale vieții intrauterine, prenatale, experiențele senzoriale iau parte la formarea memoriei bazale emoționale și afective, un reper real pentru organizarea reprezentărilor timpurii (Mancia 1980; Le Doux, 1992). Aici poate fi un mecanism ce face o punte între neurofiziologia memoriei și conceptul freudian de inconștient. Mai mult, odată cu extinderea remarcabilă a conceptului original de inconștient înspre domeniile „non conștiente”, au fost postulate și alte convergențe interdisciplinare substanțiale cu știința cognitivă, neurobiologia și neuroștiințele (Bucci, 2001). Bazele de date imense ale cercetărilor cerebrale curente asupra proceselor inconștiente și reprezentărilor au influențat ulterior modul în care este conceput inconștientul în psihanaliza însăși. Ca urmare, atunci când analiștii au de-a face cu un tip de cunoaștere care este în afara stării conștiente, dar nu este cauzată de refulare, ei folosesc tot mai mult expresii împrumutate din aceste discipline: „cunoaștere procedurală implicită” (Clyman, 1991; Fosshage, 2005). În centrul acestui teritoriu conceptual –despre procedurile și reprezentările relaționale, implicite sau puse în act – stă un model de dezvoltare (precum și un model de schimbare terapeutică) ce este concordant cu descoperirile recente din cercetarea atașamentului, a interacțiunii părinte-copil timpurii și neuroștiința afectivă și cognitivă (Gabbard & Westen, 2003; D.N. Stern et al., 1998). Odată cu aceasta, modelul de schimbare terapeutică în unele concepții se poate modifica de la bazarea pe traducerea reprezentărilor inconștiente în cunoaștere reflexivă și simbolizată (sau insight) sau de la codificarea procedurală la codificarea simbolică (procesul primar la procesul secundar, forme de gândire preverbale la forme verbale de gândire), la noi accente puse pe cunoașterea presupus non-conflictuală non-simbolizată, implicită sau procedurală. (Grupul de Studiu al Procesului de Schimbare din Boston, 2007; Lyons-Ruth, 1998, 1999). Acest inconștient nerefulat este conectat cu materialul biologic al persoanei: se întinde de la experiențele infantile timpurii, care nu pot fi încă refulate, la structurarea unui sine nuclear și domeniu „subiectal” amplu al individului. Trăsăturile de bază ale sistemului mnezic implicit au deschis conexiuni cu ipotezele de bază ale muncii clinice, ca urmare, accentuând rolul central al experienței relaționale în psihanaliză (Barnà, 2007b, 2014) și au transformat în mare măsură concepția operării transferului/contratransferului cu privire la transformările prin simbolizare onirică, punere în act și ajustare la prozodia limbajului (Mancia, 2006). Aceste descoperiri reafirmă aspectele „constructive” ale relației analitice (Freud, 1937a): în special elaborările legate de verbalizarea fantasmelor inconștiente care pot fi inferate din ascultarea și
122
Made with FlippingBook Ebook Creator