Înapoi la Cuprins
experiența propriu-zisă rezultate prin descoperirea punctelor de vedere divergente, precum în psihologia clasică a conflictului și în psihologia sinelui a lui Kohut [...]” (Stolorow, 1988, p.337). Cercetarea fenomenologiei i-a condus pe Stolorow și Atwood la încorporarea în context a întregii experiențe emoționale. Această cale de la fenomenologie la contextualismul fenomenologic, oglindește mișcarea de la fenomenologia de factură carteziană, încă, a lui Husserl, la contextualismul fenomenologic al lui Heidegger (Atwood, Stolorow & Orange, 2011). II. Bb. Unele dezvoltări ale teoriei și practicii clinice psihanalitice relevante în contextul socio-istorico-politic complex, care au dus la evoluția curentului psihanalitic intersubiectiv În psihanaliza din Statele Unite, intersubiectivitatea poate fi văzută ca o schimbare majoră de paradigmă din cel puțin trei perspective îngemănate: a. din perspectiva metapsihologiei psihanalitice, există o relativă retrogradare a inconștientului dinamic și a conceptului de pulsiune în favoarea unei susțineri a intersubiectivității sau orientării intersubiective ca forță ireductibilă a minții omului; b. din perspectivă clinică, intersubiectivitatea reprezintă un nou model bipersonal, centrând tehnica psihanalitică pe câmpul intersubiectiv ca intersecție a două subiectivități – cea a pacientului și cea a analistului; c. din perspectivă social-politică unică, specifică istoriei complicate a politicii anterioare exclusiviste din psihanaliza instituțională din Statele Unite, unde, grupul anterior exclus al analiștilor ne-medici, era acum nu doar inclus, ci în mod frecvent în fruntea și în centrul acestor schimbări multifațetate. Mai jos sunt schițate câteva dintre dezvoltările complex intricate ce au dus la schimbările paradigmatice prezentate de mai sus. În Statele Unite, psihanaliza clasică, cu accentul ei teoretic pe inconștientul dinamic, refulare/rezistență și sexualitate infantilă, definite de Freud (mai întâi în traducerea lui Brill), a câștigat teren în anii 1920 și 1930, iar în deceniile următoare a devenit influența dominantă în formarea psihiatrilor din întreaga țară. Cele mai multe dintre institutele psihanalitice de la acea vreme formau numai medici, lucru care, împreună cu traducerea ulterioară în engleză în limbajul elegant științific al lui Strachey, a contribuit la aplicarea mecanicistă a tehnicii clinice, conducând la asimetria accentuată a modelului medical/chirurgical al medicului/autorității/expertului atoateștiutor versus pacientul/suferindul necunoscător, la aderența strict impersonală la cerințele tehnice ale neutralității „septice”, atenției egal flotante și monitorizării îndeaproape a asocierilor libere ale pacientului, urmate de lungi perioade de tăcere, până când asocierile furnizau analistului suficient material pentru a oferi interpretarea uneori impersonală și îndepărtată de experiență a determinanților inconștienți pertinenți. Începând cu sfârșitul anilor 1930, Hartmann, Kris, Loewenstein și alții (Hartmann, 1939; Hartmann, Kris & Loewenstein, 1946) au realizat o extindere substanțială a
162
Made with FlippingBook Ebook Creator