AIP DICȚIONARUL ENCICLOPEDIC INTER-REGIONAL DE PSIHANALIZĂ

Înapoi la Cuprins

Unii autori (Schwartz 2012) văd explozia intersubiectivității din anii 1980 ca rezultat al elaborării dezvoltărilor care avuseseră loc în psihanaliză încă din anii 1950, când Heimann și alții analiști dintre primii kleinieni, Racker și, într-un mod diferit, Ferenczi și Balint au orientat atenția către contratransfer ca element central al psihanalizei clinice. În acest context, abordarea intersubiectivă avea să fie una dintre cele câteva ramuri ale acestei dezvoltări. Această direcție de dezvoltare este deosebit de relevantă pentru intersubiectivitate în teoriile relaționale contemporane și, într-un mod diferit, pentru teoriile comunicării inconștiente din orientările postkleiniană și postbioniană din America de Nord (vezi mai jos). Totuși, deși s-a îmbogățit conceptual, accentul pus de Klein pe fantasmele generate intern care domină mintea tuturor indivizilor, pacienți și analiști, pe tot parcursul vieții, a fost considerat inițial de către unii psihologi ai Eului, dar și de mulți intersubiectiviști din Statele Unite, ca neacordând niciun fel de recunoaștere importanței mediului extern. Recunoașterea și influența conceptelor relevante pentru intersubiectivitate derivând din psihanaliza franceză au fost întârziate din cauza diferențelor produse prin traducere, dar chiar și când au fost ulterior traduse, intersubiectiviștii din Statele Unite au considerat gândirea franceză ca fiind controversată, prin continuarea extinderii „reificării” inconștientului. Totuși, există o acceptare calificată a gândirii franceze în comunitatea psihanalitică mai largă din Statele Unite, prin mai buna înțelegere a construcției intersubiective a pulsiunilor. Conceptualizările relevante pentru curentul intersubiectiv din anii 1990 ale lui Wilfred Bion a „identificării proiective” drept comunicare și a „conținerii” (vezi definițiile CONȚINERE și IDENTIFICARE PROIECTIVĂ), precum și a noțiunii de „al treilea” analitic a lui Ogden , au fost tot mai larg acceptate în Statele Unite, în special pe Coasta de Vest (Los Angeles, San Francisco, Seattle), acolo unde a lucrat, a scris și a gândit Bion în ultima parte a vieții sale. Conceptualizările lui Bion au avut o profundă influență asupra curentului de gândire intersubiectiv contemporan despre comunicarea inconștientă (vezi mai jos). Printre teoreticienii psihanaliști cei mai influenți în modelarea acestei direcții de gândire, Stolorow (1994) îl creditează pe Freud („fără de care nu ar exista nicio teorie psihanalitică despre care să discutăm”), Winnicott (pentru „insightul său cu privire la sine și la intersubiectivitatea umană [...] sub forma imaginii poetice evocative”), George Klein (pentru „teorectomia radicală”), Kohut și Gill , care amândoi au „pășit inițial în metapsihologia clasică și amândoi în cele din urmă au propus alternative radicale la teoria tradițională”. Revelator pentru evoluția lui Stolorow către recontextualizarea metapsihologiei prin apropierea de experiență (de la Freud) este unul dintre primele sale articole (Stolorow, 1978), în care el afirmă că formulările structurale ale lui Freud și conțin și ascund insighturile clinice penetrante în experiența subiectivă a conflictului și unde el sugerează că Seul, Eul și Supraeul sunt cel mai bine înțelese ca „reprezentare simbolică a structurării tripartite a lumii experiențiale subiective în stările de conflict emoțional” (ibid, p.314). Acest articol a fost urmat de o serie de lucrări în care Stolorow a subliniat în mod repetat că teoria intersubiectivității nu caută să o înlocuiască pe cea a lui Freud, căci „există la un nivel diferit de abstractizare și generalizare față de teoria lui Freud și față de alte teorii psihanalitice, prin faptul că nu postulează niciun conținut psihologic particular [...]. Este o teorie a

166

Made with FlippingBook Ebook Creator