AIP DICȚIONARUL ENCICLOPEDIC INTER-REGIONAL DE PSIHANALIZĂ

Înapoi la Cuprins

II. D. Contextul socio-istoric al teoriei și practicii clinice în America Latină Psihanaliza latino-americană își are cele mai multe dintre izvoare în Europa. Astfel, Freud, Klein, Winnicott (și mai târziu Lacan) „au fondat” psihanaliza din America Latină în anii 1940. Dar după două decenii, se observă influența punctelor de vedere avansate de școala britanică mai întâi, iar mai târziu și de școala franceză. După ce timp de peste cincizeci de ani au fost studiate și implementate în cele două Americi, ideile lui Freud, Klein, Winnicott sau Lacan nu au mai rămas neschimbate. Condițiile culturale impun tipare schimbătoare, care diferă de tiparele culturale din țările unde s-au născut aceste idei. Istoria profesiei noastre începe într-un centru (Viena, Londra, Paris). Când se mută către periferie, apar fenomene noi și cu atât mai mult când traversează oceanul. Acolo, expansiunea de bun augur a psihanalizei se intersectează cu o varietate de factori. Deși își caută inspirația în Europa, America Latină nu este o copie a Lumii Vechiului Continent. Psihanaliza latino-americană s-a dezvoltat alături prin exprimări culturale locale și, gradual, s-a transformat și s-a amestecat cu acestea. S-a străduit să integreze aria academică cu îngrijirea spitalicească și s-a difuzat în expresii politice și mișcări sociale. A lucra într-un spital sau într-un cabinet, în America Latină, nu este la fel ca în Europa. Analiștii latino-americani acoperă o arie socioeconomică largă – de la liber profesioniști, la colegi prost plătiți contractual de companiile de asigurări de sănătate și care adesea trebuie să apeleze și la alte surse de venituri. Este inevitabilă „erupția” (uneori violentă) în cabinete a vieții sociale. Din acest motiv, mulți dintre analiștii care au practicat cu decenii în urmă au fost intersubiectiviști înaintea vremii lor, din cauza modului în care au abordat practica clinică. Țineau foarte mult cont de context, considerat în maniera unui câmp psihanalitic extins. Din perspectiva modului lor de lucru cu pacienții astăzi ei ar fi considerați intersubiectiviști, chiar dacă nu i-au cunoscut pe autorii de referință din domeniu. În prezent, mulți analiști care se identifică cu o diversitate de cadre teoretice (lacanian, neokleinian, meltzerian sau freudian) își abordează pacienții uitându- și propria perspectivă teoretică declarată; atitudinea lor clinică este apropiată de cea a analiștilor intersubiectivi.

III. DEZVOLTĂRI ALE DIFERITELOR PERSPECTIVE

III. A. Perspective specifice Americii de Nord și în principal Statelor Unite În Statele Unite, intersubiectivitatea, ca oreintare psihanalitică , este înțeleasă ca fiind acea teorie care exprimă influențele ce afectează relațiile dintre oameni. Termenul a fost folosit pentru a indica dezvoltarea infantilă (Trevarthen, Stern) cu reactivitatea și responsivitatea co- creată, reciproc coordonată, din interacțiunea dintre îngrijitor și sugar ce favorizează dezvoltarea copilului (Beebe & Lachmann). Termenul a fost apoi aplicat pentru a explica interacțiunea dintre subiectivitățile analistului și analizandului. În această accepțiune,

170

Made with FlippingBook Ebook Creator