Înapoi la Cuprins
acea configurație de influențe care dă procesului clinic în mod continuu forma și natura specifică, schimbătoare. Dar legarea în câmp a două subiectivități nu înseamnă că el este o simplă combinație rezultată din însumarea unor influențe. Dimpotrivă, este o creație unică, o nouă și neîncetată schimbare de gestalt , care exprimă și reprezintă prezentul, stările schimbătoare ale relaționării dintre pacient și analist. Câmpul nu este sinonim cu procesul transfer-contratransfer. Pentru ca ideea de transfer-contratransfer să rămână semnificativă (dacă, adică, nu a devenit atât de diluată încât să se refere la întreaga relație analitică), ea trebuie să se refere la tipare de relaționare modelate după natura experienței avute cu oamenii semnificativi din trecut. Câmpul interpersonal este mai larg de atât. Include influențele pe care le au asupra fiecărui participant întreaga țesătură de afecte, motive și intenții, gânduri, proto-gânduri, comportamente semnificative, metafore și fantasme care iau ființă atunci când doi oameni sunt implicați în relație unul cu celălalt. Felul în care este compus câmpul în fiecare moment particular încurajează unele articulări spontane ale experienței și le descurajează pe altele. Se poate spune, totuși, că modul de compunere a câmpului este creat de interacțiunea stărilor sinelui participanților la câmp și, ca urmare, acesta este într-un flux continuu. Câmpul se schimbă pe măsură ce stările sinelui fiecăruia se schimbă, așa cum se întâmplă de obicei, în reciprocitate reactivă cu stările de sine ale celuilalt participant (Bromberg, 1998, 2006, 2011). Câmpul interpersonal rămâne un concept, nu o experiență . În termeni mai apropiați de experiență, schimbările din câmp sunt schimbări ale posibilităților de relaționare – adică, schimbări ale modurilor de relaționare care sunt unele facilitate, iar altele inhibate. Rareori „cunoaștem” câmpul. În cea mai mare parte, câmpul intră în atenția noastră doar prin ceea ce simțim senzorial sau sentimental despre influențele lui. Pentru a reflecta explicit asupra câmpului, de obicei este nevoie de un efort conștient, pe care doar puțini oameni au vreun motiv să-l facă, în afară de psihoterapeuți și psihanaliști care au un interes profesional; și sunt multe circumstanțe sau aspecte ale câmpului care nici măcar nu dau posibilitatea unei asemenea reflecții. La nivel fenomenologic, anumite tipuri de relaționare apar mai evidente sau mai naturale pentru participanți, întrucât natura câmpului se schimbă, în general, fără a atrage atenția conștient sau inconștient. Pacientul și analistului intră și ies mult mai ușor din unele tipare relaționale. Aceste evenimente nu sunt observate, remarcate – într-un cuvânt, sunt „naturale”. Pe măsură ce un tip de relaționare devine natural (ca să luăm un exemplu simplu, o atitudine prietenoasă), alte tipuri de relaționare (iritabilitate, de pildă) trec în plan secund și par mai puțin confortabile, mai ușoare sau mai naturale în acest mediu sau sunt chiar în mod activ evitate, uneori cu scopuri dinamice inconștiente (adică, în scop defensiv inconștient). Din această perspectivă rezultă două idei: prima este aceea că dacă luăm în considerare influențele facilitatoare și inhibitoare ale câmpului asupra conținuturilor minții individuale a fiecăruia, trebuie să acceptăm că libertatea de a permite cea mai mare marjă de experiențe spontane rămâne o funcție de gradul de flexibilitate și libertate al câmpului. A doua este aceea că gradul de flexibilitate a câmpului este definit de marja de relaționare disponibilă a participanților.
177
Made with FlippingBook Ebook Creator