Înapoi la Cuprins
uniforme, până la asumarea de către Laplanche a publicării OCFP în anii 1980 (Laplanche, 1989a), dar au contribuit în mare măsură la direcțiile specifice, prin alegerile lexicale și semantice. De exemplu, cuvântul german Seele a fost tradus ca „mind” (minte) în engleză și ca „psyche” (psihic) în franceză – termen la care Laplanche a obiectat și a insistat să fie folosit cuvântul ame (suflet), care a schimbat contextul filozofic al lecturii. Cuvântul Vorstellung este tradus în engleză prin „idea” (idee), o traducere colocvială, foarte diferită de traducerea franceză care este „representation” (reprezentare). Un alt exemplu ar fi Verdrangung , în engleză „repression” (reprimare, refulare), iar în franceză „ refoulement ” (refulare). Se poate observa conotația socială, penală chiar, a cuvântului reprimare, diferită de metafora hidraulică a traducerii franceze. În linie cu cele de mai sus, s-a observat, de asemenea, că în psihanaliza de limbă engleză, cu excepția psihologiei Eului, clivajul a înlocuit refularea în descrierea funcționării psihice (Tessier, 2005), lucru care nu se întâmplă în psihanaliza franceză. Psihanaliza franceză, pornind de la opera lui Freud, subliniază importanța limbajului, reprezentării și reprezentabilității și a implicațiilor acesotra pentru înțelegerea sexualității. Elaborând metapsihologia freudiană a inconștientului dinamic, sexualității infantile și teoriei pulsiunilor (Freud 1900, 1905,1914, 1915), psihanaliza intersubiectivă franceză explorează dimensiunile alterității dinăuntru și din afară, care stau la baza existenței și extinde conceptul de nachträglichkeit sau aprés-coup. Deși, în general, teoretizarea psihanalitică franceză contemporană postulează legătura intimă dintre inconștient și pulsiune, o temă importantă este examinarea minuțioasă a „construcției” pulsiunii din reflexele fiziologice bazale. Pulsiunea este considerată mutabilă, într-o tranziție perpetuă, proliferând prin procese de mentație aleatorie și recreată în anumite experiențe intersubiective. În general, caracteristicile distincte ale psihanalizei franceze sunt: 1. recunoașterea utilității teoriei topografice (Lacan, 1966) și o lectură specifică a teoriei structurale (Green, 2002); 2. implementarea modificărilor tehnice în tratamentul pacienților non-nevrotici, în special în gestionarea transferului (la Green, l'autre semblable/celălalt asemănător , Green, 2002) și a contratransferului (Faimberg, 2005); 3. studiul manierei în care traumele preverbale sunt înscrise, dar nu și reprezentate în psihic și implementarea de noi tehnici necesare pentru a le încorpora în tratamentul psihanalitic (Green, 2002, 2004); 4. concentrarea pe lucrul cu reprezentarea, simbolizarea și progresia, de la registrele acțiune la registrele gândire; 5. o definiție diferită a eului ( le moi ), care este subiectiv, mai mult un sine decât creatura defensivă din psihologia Eului. Există o absență a ideii de sferă lipsită de conflict. Moi este compus și din obiecte care sunt și inconștiente și parțiale. 6. funcția analistului presupune concentrarea atenției pe reacțiile pacientului față distanțe. Există o conștientizare a analistului ca obiect legat inconștient cu subiectul. Asimetria este menținută cu strictețe. 7. Recunoașterea conexiunii strânse dintre pulsiune și obiect, unde prin obiect se înțelege acel element care pune în evidență pulsiunea (Green 2002). În țesătura conexiunii dintre obiect și pulsiune, analiza are și funcția de recuperare a Erosului (a vieții, a iubirii) și a sexualității.
187
Made with FlippingBook Ebook Creator