Înapoi la Cuprins
III. Cb. „A treia topografie/Al treilea model” relevant din perspectivă intersubiectivă Francezii (Brusset, 2005, 2006) au adoptat termenul de „a treia topică” sau „al treilea model” (vezi definiția TEORIA RELAȚIILOR DE OBIECT) adunând retrospectiv într-o singură categorie metapsihologică operele mai multor autori postfreudieni care au adăugat relația cu îngrijitorii primari ca o condiție necesară pentru achiziția unui aparat psihic capabil să opereze conform unuia sau altuia dintre cele două modele freudiene. [Primul fiind cel topografic (Freud, 1900), al împărțirii în conștient, inconștient și preconștient, ca zone cu reguli de operare separate, iar al doilea fiind modelul structural (Freud, 1923, 1926), care împarte aparatul psihic în Se, Eu și Supraeu.] Analiștii nord-americani de limbă franceză includ în acest grup și pe cei doi autori de limbă engleză – Winnicott și Loewald. „A treia topică/al treilea model” postulează că, în procesul dezvoltării omului, mintea bipersonală precede autonomia psihică unipersonală a pulsiunii, apărării și fantasmei intrapsihice descrise de Freud. Cu toate că primul și al doilea model au fost utilizate pentru a descrie nevroza ca pe o minte aflată în război cu ea însăși, „al treilea model” descrie o stare din preistoria individului, când mintea nu este mereu capabilă să funcționeze cu propriul său bagaj de reprezentări și nu e capabilă să le judece ca atare. La început, ea este dependentă de nebenmensch (Freud, 1895), „cel de lângă”, pentru ca psihicul să nu fie copleșit de excitațiile interne și externe. Modularea de către îngrijitor a stimulării, cu funcția sa de barieră pentru stimuli, permite sugarului să recunoască în cele din urmă impulsurile libidinale și agresive ca părți non-traumatice din sine însuși. Astfel, al treilea model descrie o perioadă din viața fiecărui individ dinainte de dezvoltarea celorlalte două. Al treilea model a fost descoperit ultimul din punct de vedere teoretic, dar descrie o situație care este prima în viața individului. Din punctul de vedere al subiectului inconștient , se poate spune că persoanele din marja nevortic-normală au o viață „internă”, în timp ce persoanele borderline și psihotice nu au experiența nici a pulsiunilor lor, nici a fantasmelor lor ca fiind „interne”. Pentru a depăși gândirea tipică procesului primar, în care dorințele sunt percepute ca îndeplinite, pentru a le experimenta într-un spațiu tranzițional de adevăr și neadevăr, este necesară intervenția unui părinte suficient de bun, ca sprijin și conținător temporar. În acest model, fiecare ființă umană își începe viața într-o situație de procesare psihică bipersonală, în care împreună, bebelușul și mediul sunt o unitate operativă și doar în timp cu un travaliu psihic (de obicei inconștient) considerabil din partea ambelor părți, se stabilește o autonomie intra-psihică unipersonală. Aceasta este considerată dezvoltarea universală ideală, care nu este atinsă de toate persoanele, de obicei, din cauza deficiențelor din interacțiunea bipersonală primară. Pentru gânditorii acestui „al treilea model” dublu, mintea unipersonală reprezintă o achiziție, fluctuantă, care poate fi pierdută sub presiunea stresului intern sau extern. Independent și practic simultan, Jacques Lacan și Donald Winnicott au formulat amândoi dilema umană primordială: pentru a deveni cineva, fiecare subiect trebuie să treacă printr-un alt individ real, conflictual. Amândoi autorii au scris despre funcția de oglindire a obiectului, la Winnicott (1967), ca oportunitate de a reflecta înapoi „adevăratul” sine, iar la
188
Made with FlippingBook Ebook Creator