Înapoi la Cuprins
subliniază nevoia de a aborda rolul pulsiunilor și sexualității în intersubiectivitate: pulsiunea servește ca mesaj ( la pulsion messagère ), în aceeași măsură în care caută recunoașterea de către un obiect. Pentru Roussillon, intersubiectivitatea coincide, în cele din urmă, cu inter- intenționalitatea (Roussillon, 2014). Și alți autori și-au exprimat acceptarea condiționată a conceptului de intersubiectivitate în psihanaliza franceză. În Raportul prezentat la Congrés des psychanalystes de langue française, Bernard Brusset (2005) pune accentul pe nevoia de a ne abține să punem în opoziție teoria relațiilor de obiect cu teoria pulsiunilor. El subliniază că integrarea celor două paradigme aduce la lumină noi posibilități de simbolizare și subiectivare”. De asemenea, în domeniul analizei copilului, Bernard Golse (Golse & Roussillon, 2010) folosește conceptul de intersubiectivitate ca instrument de înțelegere a articulării dintre două spații psihice eterogene și a recunoașterii rezultante. Daniel Widlöcher (2004) este mai rezervat cu privire la folosirea termenilor de „subiect” și „subiectivitate” în psihanaliză. Deși reafirmă faptul că intersubiectivitatea în psihanaliză nu ar trebui să conducă la „banalizarea” relației analitice dintre analist și pacient și la conceptualizarea ei ca pură interacțiune între două persoane, el subliniază nevoia de a ne îndepărta de statutul de observator neutru în psihanaliză și recunoaștere că în acest domeniu cunoașterea este dobândită prin accesul la experiența subiectivă a altuia . O asemenea situație implică o interactivitate psihică , pe care o definește folosind termenul de „co-gândire” (2004, 2014a, 2014b). III. Cd. Perspective din Franța. Intersubiectivitatea în psihanaliza europeană de limbă franceză În Europa, este relativ recentă folosirea specifică a termenului de intersubiectivitate în psihanaliza franceză și, în mod frecvent, este legată de chestiunea tratamentului pacienților borderline, narcisici și psihotici. Intersubiectivitatea a fost folosită în trecut ca descriere în principal în psihologie și nu a fost în întregime recunoscut în psihanaliză. Conceptul francez de intersubiectivitate este destul de diferit de conceptele americane din psihologia Eului (H. Hartmann, E. Kris, R. Loewenstein) sau teoria sinelui (școala lui H. Kohut) sau teoria relațiilor de obiect (Edith Jacobson, O. Kernberg). Mulți autori francezi preferă cuvântul interpsihic mai degrabă decât intersubiectivitate și conceptul de intersubiectivitate provine din studiul situației de transfer-contratransfer din timpul ședinței. Marele interes metapsihologic din psihanaliza franceză i-a determinat pe cei mai mulți psihanaliști francezi să păstreze conceptul de pulsiune și să conceptualizeze articularea pulsiunii cu obiectul. Interesul lor este încă predominant ghidat de opera lui Freud și reflectă cele două metapsihologii propuse de el. Chiar dacă rolul obiectului în structurarea psihică a unui subiect este recunoscut deja de mult timp în psihanaliza franceză, în Franța utilizarea curentă a termenului intersubiectivitate caracterizează întâlnirea dintre doi subiecți, pacient și analist, în timpul tratamentului.
196
Made with FlippingBook Ebook Creator