Înapoi la Cuprins
celălalt. Câmpul analitic este configurat ca o fantasmă inconștientă a cuplului analitic, care va fi abordată ca atare pe parcursul întregii analize. Articolul revoluționar al lui André Green The Analyst, Symbolisation, and Absence in the Analytic Setting [Analistul, simbolizarea și absența în cadrul analitic] (1975) a fost dedicat memoriei lui Winnicott, autor a cărui operă a fost introdusă de Green în Franța. În lectura pe care o dă Green operei lui Winnicott, cadrul și calitatea lui specifică de prezență analitică reprezintă „mediul” zilei prezente, cu rol de facilitare sau de depășire a capacității pacientului de a avea experiențe într-un spațiu tranzițional și de gândire creativă. Gândirea este înțeleasă aici în sensul gândurilor non-halucinatorii, non-proiective, subiectivate ca parte a sinelui. Într- o extensie a acestei deschideri teoretice, opera lui René Roussillon a pus accent pe calitatea de squiggle (engl. mâzgăleală): „cadrul poate deveni o invitație adresată pacientului de a participa, într-o arie/uncâmp comun de joacă sau de co-gândire, în care pacientul poate răspunde în propria sa manieră” (Roussillon, 1995), cu consecința de a fi „susținut” sau interpretat de către analist. Analistul și cadrul său devin un „medium maleabil” din perspectiva utilizării obiectului (1988, 1997, 2013). VI. A. Contribuții și dezvoltări specifice Americii de Nord O direcție de expansiune influentă a tradiției freudiene, cu accent pe situația/cadrul psihanalitic privit ca participare activă și dinamică la procesul psihanalitic, poate fi găsită în scrierile lui Stone, Modell și Spruiell. În monografia sa clasică, dar la vremea ei revoluționară, intitulată The Psychoanalytic Situation [Situația psihanalitică] (Stone, 1961), și în lucrarea care a continuat-o, The Psychoanalytic Situation and Transference [Situația psihanalitică și transferul] (Stone, 1967), Stone a prezentat conceptul de cadru psihanalitic ca fiind organic conectat cu dinamicile „câmpului de forță/forțe”, pe care îl generează (1967, p. 3). Din această perspectivă, cadrul declanșează un set de iluzii sub forma transferurilor arhaice, precum și a celor relativ mature, și o inversare între diferite temporalități. Robert Langs (1984) a scris despre cadrul clasic ideal pe care îl considera o stipulație structurală, care definește câmpul bipersonal, în care comunicările inconștiente ale pacientului pot emerge în siguranță (și se pot intersecta cu cele ale analistului). În abordarea sa „comunicativă”, „stabilirea, gestionarea, corectarea și analiza încălcărilor de cadru constituie un grup major de intervenții relativ nerecunoscute și consecvent cruciale” (Langs, 1979, p. 12). Expunerea sa bogată a multiplelor fațete ale comunicării inconștiente proiectiv-introiective din câmpul bipersonal multivectorial, cărora „cadrul stabilit clar și susținut” le permite apariția – o legătură cu capacitatea de a avea experiențe într-un spațiu tranzițional cu proprietățile ei dinamice emergente și contribuția analistului la transferul pacientului – conține multe elemente fundamentale ale dezvoltărilor contemporane, fie ele recunoscute sau nu. Arnold Modell (1988, 1989) lărgește tradiția explorării în profunzime a forțelor dinamice intrapsihice și dinamic relaționale ce emană din locul central al cadrului psihanalitic ca și „conținător al unor multiple niveluri de realitate” (Modell 1989, p. 9), din perspectiva schimbării obiectivelor tratamentului (Modell, 1988). În această viziune, cadrul ca atare are
23
Made with FlippingBook Ebook Creator