Înapoi la Cuprins
sinelui constituit, unitar. Acest stadiu poate dura un timp considerabil și este un timp prețios, sinele putând avea experiențe autonome și anxietatea de pierdere de sine dispare gradual. Ultimul stadiu este acela al formării obiectului și coincide cu renunțarea sinelui la apărările anterioare pentru a investi într-o relație de iubire autentică. Gaddini susține că toate aceste stadii pot fi recunoscute și în procesul analitic individual. Giovanni Hautmann (1990, 2002) a dezvoltat legăturile dintre formarea timpurie a Sinelui – nașterea acestuia – începuturile capacității de simbolizare și nașterea capacității de gândire. Hautmann subliniază că mintea primitivă este guvernată de o matrice simbolică, în care prevalează stimulările senzoriale, percepțiile, senzațiile, emoțiile primitive. Dezvoltarea sinelui are loc prin emergența progresivă din matricea sa originală, cu o oscilație între o condiție asimbolică, dispersată și dezagregată și un impuls inițial către integrare, către grade progresive de emergență posibilă a identificării și exprimării simbolice. Preluând ideile din teoriile lui Bion cu privire la aparatul protomental, Hautmann definește matricea asimbolică drept magma protomentală sau sinele grupal primitiv . În această matrice protosimbolică, elementele, fie dispersate, fie agregate, pot aparține atât statusului psihic, cât și celui fizic și, ca atare, sunt pretabile abordării analitice, precum și, probabil, abordării biologice. Oscilațiile minții primitive pot fi interceptate, conținute și înțelese și în ședința analitică, prin reveria analistului și resemnificate prin activitatea sa interpretativă. Diego Napolitani (1987, 1991, 2005) propune un model de formare a sinelui individual, înțeles ca o identitate-nucleu/centrală puternică, pornind de la o matrice gruppale (it., matrice grupală/colectivă), stratificată pe dimensiunile culturală, socială și familială. Napolitani a modelat constructul de sine pe care l-a gândit cu ajutorul unei reprezentări grafice, pe care a denumit-o harta minții bipolare , în care indică elementele componente masculin și feminin ca pe două moduri diferite de abordare a cunoașterii și viziunii asupra lumii. În această hartă a minții bipolare , autorul identifică trei dimensiuni: 1. IDEM (termenul latinesc pentru același și identic ) este îndeaproape legat de mediul originar (trecutul individului, de la cele mai îndepărtate origini, la cele mai recente experiențe de relație), miezul identității; este complexul de experiențe din istoria fiecărei ființe umane, de la naștere până în momentul prezent, lumea tradițiilor, setul de experiențe relaționale, afective, intelectuale acumulate în istoria individuală. Idem este „tradiția mea și cultura mea” și, ca atare, este și „o modalitate de cunoaștere bazată pe prejudecăți”; 2. formarea sinelui coincide pe harta bipolară cu IPSE (termenul latinesc pentru el însuși/ea însăși , în persoană ) și indică dimensiunea reflexivă, conștiența de sine, ce emerge din Idem. Ipse coincide cu sinele conștient și se dezvoltă din codurile lingvistice, nonverbale, etice, internalizate prin identificările din mediul de origine; 3. în sfârșit, autorul identifică un al treilea loc pe hartă, care este cel al AUTOR-ului (termenul grecesc pentru el ), aparatul de reorganizare a sinelui care se dezvăluie sieși prin producția de simboluri, abilitatea de simbolizare poetică reprezentând sursa tuturor acestor proceduri complexe care conectează individul cu propria sa matrice originară, pe de o parte, și cu propria sa devenire, pe de alta: autor păstrează sinele într-o stare de permanent echilibru instabil între dimensiunea conservatoare și dimensiunea transformatoare, trecând astfel de la heteronomie (obediența în fața legii altuia) la autonomie (construcția simbolică în jurul căreia își articulează propria lege).
325
Made with FlippingBook Ebook Creator