Înapoi la Cuprins
Această construcție se referă la prezența unei tragedii, deși tăcute până acum, care, stimulată de compulsia la repetiție, devine manifestă în analiză ca o soartă fatală. Această forță de neoprit poate duce la întreruperea travaliului analitic. Componenta masochistă dezvăluie vina tragică și nevoia de pedeapsă, în timp ce transferul oferă o scenă pe care se desfășoară întreaga tragedie. Această construcție este conectată cu o construcție istorică (la care analistul ajunge prin intermediul simptomelor, amintirilor ecran și transferului) așa cum descrie Freud în Construcții în analiză (1937b): „Până în anul al n -lea al vieții tale te-ai privit pe tine însuți ca singurul și neîngrăditul posesor al mamei tale; apoi a apărut un alt bebeluș [...] sentimentele tale față de mama au devenit ambivalente [...]“ (p. 261). Dacă reamintirea este prezentată ca scop suprem al analizei, pentru că duce la stabilirea coerenței, continuității și întregii game de alegeri, atunci, când ea nu este realizabilă, construcțiile pot compensa eșecul acesteia și pot reprezenta încercări de reprezentare a refulatului traumatic disociat, pierdut, „expulzat” sau îngropat. Transferul, într-adevăr, funcționează în sensul posibilității de a aduce obiectul pierdut înapoi la viață de sub influența refulării, prin reprezentarea lui pe bază de indicii: acest travaliu este realizat în tratament. Ca urmare, în nevroză transferul este căutat, ca formă ce produce reamintire și nu ca scop în sine: aici se trage linie în fața posibilei utilizări manipulative a transferului. În acest sens, Freud rămâne mereu curios și atent la legăturile dintre transfer și sugestie precum și dintre transfer și ocultism: cum ajunge o amintire ce aparține trecutului pacientului să fie legată de situația terapeutică prin intermediul persoanei analistului și, astfel, adusă în prim planul scenei psihice? Există o mezalianță în care afectul concurent este de o forță și intensitate egală cu afectul care cândva a dat naștere simptomului? Aceste observații timpurii făcute de Freud au marcat începutul unei dezbateri perpetue cu privire la recunoașterea importanței realității psihice și a impactului acesteia asupra proceselor mentale, inclusiv asupra percepției și memoriei.
III. PRIMELE DEZVOLTĂRI POST FREUD
Definirea transferului este o sarcină dificilă, nu doar din cauza rapidei dezvoltări a viziunii lui Freud, ci și din cauza complexității adăugate de perspectivele a diferiți autori, inclusiv adăugarea de calificative precum „lateral”, „pozitiv”, „negativ”, „adeziv”, „matern”, „patern”, etc. Totuși, un reper important în identificarea formelor de transfer rămâne descrierea dată de Freud nevrozei de transfer, care se dezvoltă preferențial la nevrotici, chiar dacă este manifestă și în alte structuri. Diferiți autori au contribuit gradual la dezvoltarea teoriei și a tehnicii, cu diferite idei sau puncte de vedere ulterioare. Abraham a fost primul interesat de transfer în domeniul psihozei. Ferenczi , la rândul lui, dezvoltă conceptul de transfer narcisic. El insistă pe introiecție ca fenomen central în producerea transferului: subiectul identifică în lume și își anexează obiecte externe; ca urmare,
466
Made with FlippingBook Ebook Creator