Înapoi la Cuprins
ulterioară de clasificare a acestora în Concluzia definiției. Acest demers pune în evidență caracterul remarcabil internațional al evoluției conceptului. Din motive de stil, titlurile publicațiilor menționate sunt indicate cu majusculă și caractere italice; ghilimelele de citat, cu mențiunea paginilor alături, desemnează citatele verbatim; tot cu italice sunt subliniate aspectele conceptului definitorii pentru o anumită școală de gândire sau o terminologie emergentă.
II. ISTORIA ȘI EVOLUȚIA CONCEPTULUI
II. A. Freud și „definiția restrânsă” a contratransferului Prima mențiune a termenului apare într-o scrisoare transmisă de Sigmund Freud lui Carl Gustav Jung în 1909, în care aborda experiențele celui din urmă în relația sa de iubire cu Sabine Spielrein: „Asemenea experiențe, deși dureroase, sunt necesare și greu de evitat. Fără ele nu putem cunoaște cu adevărat viața și cu ce ne confruntăm. […] ne ajută să ne dezvoltăm obrazul gros de care avem nevoie și să dominăm „contratransferul” , care în cele din urmă rămâne pentru noi o problemă permanentă; suntem învățați să ne deplasăm propriile afecte după cum ne este cel mai avantajos. Ele sunt o „binecuvântare deghizată” ” (Freud, 1909, p. 230-231). Prima mențiune a conceptului publicată oficial apare în 1909, în Perspective de viitor ale terapiei psihanalitice , unde Freud spunea despre analist: „Am devenit conștienți de „contra- transfer”, care apare în el ca rezultat al influenței pacientului asupra sentimentelor sale inconștiente și suntem aproape înclinați să insistăm că trebuie să-și recunoască acest contra- transfer în sine însuși și să-l depășească […] Niciun psihanalist nu poate merge mai departe decât îi permit propriile sale complexe și rezistențe interne” (1910, p. 144-145). Merită să observăm că termenul german „Gegenubertragung” folosit de Freud în acest paragraf a fost la început tradus în spaniolă de Lopez-Ballesteros (1923) ca „transferencia reciproca” sau „transfer reciproc”. Doi ani mai târziu, în Recomandări pentru medicii care practică psihanaliza , Freud (1912 ) susținea că analiza de formare trebuie să recunoască, să abordeze și să depășească astfel de contratransferuri, în pregătirea sa de a lucra analitic cu pacienții. Dar mai târziu a adăugat: „trebuie să nu renunțe la neutralitatea față de pacient, pe care noi am dobândit-o prin menținerea controlului asupra contratransferului” (Freud 1915, p. 164). Freud a considerat mintea analistului ca pe un „instrument”, funcționarea sa cu succes fiind împiedicată de contratransfer, de limitările impuse în munca analitică de conflictele nerezolvate ale analistului și petele sale oarbe. Astfel, contratransferul a fost considerat un impediment în calea libertății și capacității analistului de a-și înțelege pacientul. Contratranasferul trebuie să fie observat și îndată depășit.
51
Made with FlippingBook Ebook Creator