Înapoi la Cuprins
Totuși, de-a lungul timpului, prin semnale enigmatice de contradicție sau conflict, fidel demersului său teoretic autosubsversiv care anticipează și modelează o multitudine de conceptualizări (Reisner, 2001), în multe dintre scrisorile și re-evaluările gândirii sale teoretice, Freud a observat, de asemenea, că elevii săi învățaseră să suporte o parte din autoconștientizăre și autocunoaștere. Aprofundarea cunoașterii contratransferului nostru este în acord cu acest principiu. În acest context, merită să observăm că primul vis redat în textul care a inaugurat psihanaliza, Interpretarea viselor (Freud, 1900), este „Visul injecției Irmei” din 1895, un veritabil vis de contratransfer . Reconstituirile istorice ale vieții lui Freud din timpul autoanalizei sale din anii 1895- 1899, ce coincide cu scrierea Interpretării viselor , realizate de către Harold Blum (2008) și Carlo Bonomi (2015), dezvăluie complexitatea transferului lui Freud față de Fliess, precum și contratransferul său față de pacienta lor comună Emma Eckstein („Irma” din vis și mai târziu prima femeie terapeut psihanalist). Blum și Bonomi arată cum conceptul de contratransfer a modelat dezvoltarea teoretică a lui Freud (printre alte probleme, de la bisexualitate la heteronormativitate, de la teoria traumei seducției la conceptualizările psihanalitice ale dezvoltării psihosexuale, fantasma inconștientă și conflictul intrapsihic). În acest context, conceptul de contratransfer exemplifică și ilustrează interacțiunea permanentă dintre teorie și practică, travaliul și conceptualizarea clinică, încă de la „nașterea” psihanalizei și pe tot parcursul evoluției lui. Freud a introdus conceptul, dar nu a făcut și pasul de a elabora în mod explicit contratransferul ca instrument util în munca analitică – pas pe care l-a făcut, însă, pentru transfer. Viziunea inițială exprimată de Freud a ajuns să fie denumită perspectiva „limitată” asupra contratransferului și mulți dintre primii săi ucenici au subscris la această perspectivă „limitată”, așa cum este ea consemnată în primele manuale de psihanaliză, prezentări și publicații de specialitate (Stern, 1917; Eisler, 1920; Stoltenhoff, 1926; Fenichel, 1927, 1933; Hann-Kende, 1936). Adeseori, perspectiva limitată folosește termenul scris cu cratimă „contra- transafer”, subliniind astfel reacția inconștientă (transferențială) a analistului la transferul pacientului. O observație interesantă ce rezultă din această perspectivă a fost făcută de Helene Deutsch (1926) care a introdus ideea de contra-transfer ca poziție complementară , care mai târziu a continuat să fie elaborată în contribuțiile originale ale lui Heinrich Racker. Urmărind soarta definiției limitate a contra-transferului, se poate observa apariția ei persistentă, printre altele, în lucrările susținătorilor tehnicii freudiene standard, precum cele ale lui Annie Reich (Reich, 1951), dar și, dintr-o perspectivă oarecum diferită, ale lui Jacques Lacan (1966/1977). În timp ce Reich descrie „contra-transferul” ca obstacolul transferențial în calea empatiei psihanalitice a a analistului, Lacan, în ciuda reformării și lărgirii conceptuale a impactului cunoașterii analistului și a „puterii” lui în relația asimetrică dintre analist și pacient, privește contratransferul exclusiv ca pe un rezervor de greșeli, prejudecăți, nevroze și deficite din funcționarea generală a analistului și fără nicio utilitate pentru travaliul interpretativ (Lacan, 1966/1977). Conceptul lacanian de contratransfer, văzut ca nevoie de a include precedența dorinței analistului față de cea a pacientului în înțelegerea întregii dinamici intersubiective a
52
Made with FlippingBook Ebook Creator