Înapoi la Cuprins
situației – oglindit în faimoasa sa afirmație că „rezistența” în analiză este înainte de toate rezistența analistului – încă mai are rezonanțe și astăzi, în special în orientarea intersubiectivă franceză din Europa și în America de Nord (Furlong, 2014). Totuși, Freud a făcut unele observații care pot fi considerate ca predicții ale viziunii asupra contratransferului ca instrument terapeutic prin care analistul poate vedea sau simți ceva din inconștientul pacientului. El scria că „analistul trebuie să se ajusteze la pacient așa cum este ajustat receptorul unui telefon la microfonul transmițător. Așa cum receptorul convertește din nou în unde sonore oscilațiile electrice, [...] așa este capabil inconștientul medicului, ca din derivatele inconștientului care îi sunt comunicate, să reconstruiască acel inconștient care a determinat asocierile libere ale pacientului” (1912, p. 115-116). Mai mult, în timp ce își elabora viziunea asupra proceselor inconștiente, Freud (1915) a acordat o atenție specială nu doar dinamicii inconștiente a pacientului, ci și, în mod explicit, celei a analistului aflat în situația analitică. El a vorbit clar despre faptul că procesele psihice conștiente și inconștiente ale pacientului și analistului sunt profund intricate. Annie Reich, în 1951, a subliniat un aspect special: pentru analist, pacientul poate ajunge să reprezinte „un obiect din trecut asupra căruia sunt proiectate sentimente și dorințe trecute” (1951, p. 26). Deoarece transferul este ubicuitar este de așteptat ca analiștii să transfere asupra pacienților lor la fel cum și pacienții vor transfera asupra lor. (Sentimentele vor fi în mare măsură inconștiente, atât pentru pacient, cât și pentru analist). Acest lucru este ilustrat și de o observație ce apare în Analiză cu sfârșit și fără sfârșit (1937b), unde Freud subliniază că un contact continuu cu refulatul pacientului poate să trezească cerințe pulsionale și în analist, cerințe care altminteri ar râmâne suprimate, iar acest lucru poate chiar să ducă la „pericole” pentru analist, ceea ce ar putea face necesară o autoanaliză periodică (1937b, p. 249). În comparație cu definițiile anterioare, aceasta prezintă un aspect net diferit al relației pacient-analist; reacțiile la inconștientul pacientului pot activa procese și pot produce chiar modificări în analist . Deși la început contratranasferul a fost conceptualizat în principal ca un risc – ca și cum transferurile analistului asupra pacienților l-ar împiedica să-l evalueze fără implicare emoțională pe pacient și ar putea interfera cu obiectivitatea, neutralitatea și eficacitatea clinică a analistului - în perspectiva de mai târziu a lui Freud, care este o sublimare a „celeilalte” tendințe, menționate anterior doar aluziv în elaborările lui asupra acestui subiect, contratransferul nu ține exclusiv de dinamica intra psihică a analistului, ci este rezultatul proceselor inter psihice, perspectivă care în mod clar anunță dezvoltările ulterioare. II. B. Conturarea conceptului fundamental în sens larg (sfârșitul anilor 1920 – începutul anilor 1950 în Ungaria, Anglia și Argentina) Schimbarea de paradigmă cu privire la contratransfer, transformarea lui din impediment în instrument , a început să prindă contur la sfârșitul anilor 1920, odată cu problematizarea de
53
Made with FlippingBook Ebook Creator