Înapoi la Cuprins
omnipotenței. În acest mod, ura analizandului, inclusiv ura care apare la sfârșitul ședinței, este un ingredient crucial pentru schimbare în sistemul psihic al analizandului. Winnicott distinge între (1) sentimentele de contratransfer supuse refulării și care pot necesita mai multă autoanaliză din partea analistului – acestea sunt identificări și tendințe idiosincratice ala analistului; și (2) „adevăratul contratransfer obiectiv” [...], iubirea și ura analistului ca reacție în raport cu personalitatea și comportamentul concret al pacientului, bazat pe observarea obiectivă” (1949, p. 69-70). „Contratransferul cu adevărat obiectiv” se referă la sentimentele anaistului față de pacient, care sunt propriile sale sentimente și – așa cum îl vede Heimann mai târziu – nu rezultatul proiecției pacientului în analist. Aceste sentimente sunt astfel reacții la comportamentul pacientului: reflecții personale ale modului „obiectiv” de a fi al pacientului. Uneori, pentru ca analiza să avanseze, conform lui Winnicott, este necesar ca aceste sentimente ale analistului să fie aduse la cunoștința pacientului – prin recunoașterea de către analist ca fiind sentimentele sale proprii și/sau prin interpretare. Această viziune, la fel ca cea a lui Heimann, este diferită de conceptul de „identificare proiectivă” a cadrului kleinian clasic de referință, considerat mecanismul omniprezent care afectează în totalitate relația pacient-analist. Opera lui Heimann și a lui Winnicott aruncă o umbră lungă de influență asupra celui de-al treilea grup, așa-numitul „grup independent” din Anglia (primul fiind freudienii contemporani, al doilea kleinienii), o umbră care se întinde de la Little (1981), care a explorat profunzimea formelor de transfer ale urii și vitalității blocate , la Bollas (1983), care a promovat un acordaj atent la contratransfer ca purtător al aspectelor negate ale analistului. În Anglia apar dezvoltări ulterioare divergente ale conceptului de contratransfer. O primă conceptualizare este cea derivată din introducerea de către Klein a identificării proiective și susținută de grupul kleinian și este ca atare un mare pas în înțelegerea modului de relaționare pacient-analist. A doua conceptualizare, așa-numitul contratransfer definit de analiștii curentului independent timpuriu (Winnicott, Heimann), susține că ceea ce provine de la analist este de la analist și nu este în mod automat reacția analistului la proiecția pacientului. Această diferență în conceptualizarea contratransferului are efecte și consecințe importante asupra conduitei tehnice de tratament și asupra modului în care analistul analizează și lucrează cu ceea ce îi comunică pacientul. Dezvoltările paralele din școala argentiniană, începând cu Racker, rămân aproape de viziunea kleiniană, analițtii argentinieni dezvoltând propria lor versiune de folosire a identificării proiective în contextul contratransferului. II. C. Extinderea conceptului în plan internațional – direcții ulterioare de extindere (a doua jumătate a secolului al XX-lea în Europa, America Latină și America de Nord) Începând de la jumătatea anilor 1950, pe lângă faptul că a „lărgit scopul psihanalizei”, contratransferul a fost tot mai mult văzut ca un instrument util, iar viziunea lărgită asupra lui a
57
Made with FlippingBook Ebook Creator