AIP DICȚIONARUL ENCICLOPEDIC INTER-REGIONAL DE PSIHANALIZĂ

Înapoi la Cuprins

relativ independentă de conflictele proprii ale analistului. Meritul lui Grinberg a constat în sublinierea faptului că inconștientul propriu al analistului nu este implicat în principal, și, în consecință, că introspecția analistului nu ar fi suficientă pentru a accesa de îndată rădăcinile acestei contra-identificări proiective. Grinberg a sublinat ceea ce ani de zile mai târziu avea să fie numit caracterul ireductibil al micro-trecerilor-în-act din contratransfer, ca stație intermediară în căutarea de către analist a insigtului asupra părților arhaice ale psihicului pacientului. Această stație nu poate fi evitată dacă analistul vrea să cunoască întreaga textură a obiectului transferat (Grinberg 1982). Contribuția lui Grinberg (1956) a fost aceea de a vedea că intenționalitatea inconștientă a analizandului produce efecte în psihicul analistului prin identificare proiectivă, pe care nu a mai conceput-o ca pe o fantasmă intrasubiectivă (Klein 1946), ci ca pe un proces de interacțiune între două minți. Trei ani mai târziu, Bion (1959) a pus în mod explicit în evidență acest aspect de comunicare al identificării proiective. Odată cu evoluția ideilor sale cu privire la contra-identificarea proiectivă, Grinberg a identificat noi instrumente metapsihologice pentru a re-conceptualiza contratransferul analistului. Contraidentificarea proiectivă subliniază latura comunicativă a identificării proiective ca un mesaj enigmatic, inefabil, care poate fi exprimat numai prin dramatizarea în transfer-contratransfer declanșat de către pacient. În context clinic, această dramatizare transfer-contratransferențială anticipa ideea de ascultare a nivelurilor celor mai arhaice ale psihicului pacientului prin deturnarea punerii în scenă , dezvoltate ani mai târziu (Jacobs 1986; Godfrind-Haber & Haber 2002; Mancia 2006; Sapisochin 2013; Cassorla 2013). Începând cu sfârșitul anilor 1950, Bion (1959) și Rosenfeld (1962) au dezvoltat conceptul de identificare proiectivă ca o comunicare inconștientă transmisă de către analizand. Bion (1959) a făcut o paralelă între interacțiunea terapeutică și modul în care copilul aflat în suferință își proiectează durerea în mama care i-o „conține” și apoi reacționează în mod corespunzător. Analistul are aceeași funcție (conținător/„alfa”): „conținerea” proiecțiilor pacientului într-o stare de „reverie”, „digerându-le” și reacționând prin interpretări adecvate. În acest sens, contratransferul a fost văzut nu doar ca un instrument prin care analistul dobândește acces la lumea inconștientă a pacientului, dar și ca mijloc prin care pot fi procesate experiențele intolerabile ale pacientului; nu este doar un instrument de investigare, ci și un mediu de vindecare. Dezvoltarea de către Bion a noțiunilor de conținere și funcție-alfa ale analistului au condus la aprecierea acută a infuzării minții, afectelor și chiar eului corporal ale analistului de procesele inconștiente și preconștiente ale analizandului. (Vezi CONȚINERE: CONȚINĂTOR/CONȚINUT) În dezvoltările ulterioare, conceptul de identificare proiectivă și-a păstrat un rol semnificativ în teoriile kleiniană, bioniană și neo-bioniană și în multe dintre perspectivele intersubiective și interpersonale. Extins de la teoria fantasmei și apărării primitive la teoria comunicării și gândirii arhaice, a crescut complexitatea relației și a diferențierea dintre identificarea proiectivă și contratransferul propriu al analistului (Grotstein 1994).

59

Made with FlippingBook Ebook Creator