Înapoi la Cuprins
În lucrările lui Bion, Rosenfeld și ale continuatorului ideilor lor de mai târziu Mawson (2010), construcțiile de semnificații reciproce și creative în schimburile transfer- contratransferențiale reprezintă un proces complex în care analistul trebuie să prelucreze stările afective ce îi sunt induse , pentru a afla afectul comunicat. Aceste proiecții pot revela pentru analist, prin contratransferul său, stările afective cu care se luptă și pe care i le comunică pacientul. În opera lui Alvarez (1992), această perspectivă este extinsă din nou către o viziune asupra întregului proces analitic , văzut ca un proces co-construit. Înțelegerea tot mai aprofundată a forței proceselor intersubiective asupra analistului, analizandului și tratamentului este profund îndatorată dezvoltării gândirii kleiniene dezvoltate în Marea Britanie de către Klein, Bion (1959) și Rosenfeld (1962, 1969, 1987) și în cadrul școlii argentiniene de către Racker (1957, 1968) și Grinberg (1956, 1968). Extinderi variate ale acestei perspective au urmat în opera lui Segal, (1983), Joseph (1985), Spillius, (1994) și O’Shaughnessy (1990), Steiner (1994), Feldman (1993) și Britton (2004; Segal & Britton 1981) în Marea Britanie și în opera lui Grotstein (1994), Mitrani (1997, 2001) și alții, în Statele Unite. În toată această perioadă, primele scrieri ale lui Ferenczi pe tema contratransferului și- au continuat influența lor directă sau indirectă. Una dintre sursele centrale ale ideilor ferencziene despre contratransfer, Michael Balint, autorul conceptului de „defect fundamental” (Balint 1979), a avut și el o contribuție serioasă la discuțiile despre proiecție și introiecție. Ideile radicale ale lui Ferenczi au fost aduse la Londra de către Michael și Alice Balint și au influențat atât grupul kleinian, cât și pe cel independent. Ideile lui Ferenczi și Balint au ajuns în America Latină prin Racker (1957). Racker a folosit conceptul lui Ferenczi de identificare cu agresorul în dezvoltarea conceptului său de identificare complementară (cu obiectele agresive interne ale pacientului) și mai departe a elaborat viziunile lui Balint asupra contratransferului în instituțiile ierarhice de formare. Chiar unele dintre aceste prime idei ale lui Ferenczi și Balint au ajuns prin intermediul Clarei Thompson (Green, 1964) în școala interpersonală a lui Sullivan din Statele Unite, unde s-a pus și mai mult accent pe caracterul co-constructiv al schimbului analitic (deși regresia, atât de crucială la Ferenczi, Klein și Racker, a fost omisă). În acest context, precum și în contextul tuturor dezvoltărilor care urmează, este important faptul că punerea în evidență a co-construcției sau co-elaborării în transfer și contratransfer nu reduce responsabilitățile sau cerințele la adresa analistului. Elaborarea contratransferului are loc la niveluri conștiente și inconștiente, iar travaliul de înțelegere a contratransferului se extinde mult dincolo de ședința în care apar unele aspecte ale contratransferului. Spre deosebire de contratransfer, mecanismul de identificare proiectivă nu a fost acceptat universal în psihanaliză. Deși au recunoscut aspectul contratransferențial prin care pacienții induc anumite experiențe și/sau reacții comportamentale în analiștii lor, psihologii Eului și teoreticienii conflictului au preferat să vorbească despre actualizări transferențiale și reactivitate de rol , punând accent pe trăirea de către analist a fantasmelor inconștiente ale pacientului , susținând că acești termeni ar fi mai apropiați de experiența lor (Sandler 1976).
60
Made with FlippingBook Ebook Creator