AIP DICȚIONARUL ENCICLOPEDIC INTER-REGIONAL DE PSIHANALIZĂ

Înapoi la Cuprins

și că, atât analistul, cât și pacientul, prezintă reacții de transfer-contratransfer, care sunt ingrediente normale ale procesului analitic. Insighturile lui Loewald au devenit un motiv generos de dezbatere cu privire la contratransfer, nu doar în cultura psihanalitică nord-americană tot mai diversificată, ci în întreaga lume. Din acest punct de vedere, contratransferul a devenit un aspect inevitabil al relației analitice, în care pacientul și analistul sunt intricați – una dintre perspectivele dominante din psihanaliza de astăzi. Această viziune prezintă paralele cu unele elemente din gândirea intersubiectivistă franceză din Franța, Belgia și comunitatea analitică de limbă franceză din America de Nord. Denumit uneori „Al Treilea Model”, această viziune postulează că în dezvoltarea umană, „mintea bipersonală, o precede pe cea a autonomiei psihice unipersonale a pulsiunii, apărării și fantasmei intrapsihice: În prima fază a vieții umane, mintea bebelușului trebuie analizată în contextul mediului de îngrijire (mintea bipersonală) înainte să poată fi atinsă diferențierea internă topografică a sistemelor inconștient, preconștient și conștient și structurarea Seului, Eului și Supraeului (mintea unipersonală). În acest proces de „subiectivare” (devenind astfel subiect diferențiat și structurat intern), conexiunea intimă cu „altul real (potențial traumatizant)” (Lacan 1966/1977) este primordială. Laplanche (1993, 1999) a adus în domeniul intersubiectiv aserțiunea lui Lacan cu privire la „(altul) traumatic real” – îngrijitorul. El a arătat că sexualitatea inconștientă (a îngrijitorului adult), stimulat de apropierea de corpul sugarului, „contaminează” schimburile intime cu sugarul sub forma mesajelor enigmatice . Alții extind acest concept prin invegstigarea în continuare a ariei de aplicabilitate directă a schimbului clinic și contratransferului, punând accent pe „activitatea de reprezentare” și „acțiunea amânată în numirea afectelor”, prin care copilul/pacientul „constituie Eul” (Aulagnier, 1975/2001, p. 97); iar capacitatea părintelui/analistului de a rămâne la o distanță optimă facilitează simbolizarea și reprezentarea „necesare pentru formarea gândirii” (Green, 1975, p. 14). Clinic, acest lucru se traduce printr- o „ascultare” atentă a tuturor formelor de schimburi inconștiente și transmiteri de emoții prin intermediul cuvintelor și comportamentelor dintre pacient și analist, ca în afectul împărtășit- transmis (Parat 1995) și poziția de contratransfer a ascultării clinice descentrate (Faimberg 1993).

62

Made with FlippingBook Ebook Creator