AIP DICȚIONARUL ENCICLOPEDIC INTER-REGIONAL DE PSIHANALIZĂ

Înapoi la Cuprins

III. INFLUENȚELE INTERNAȚIONALE RECIPROCE ȘI UTILIZAREA CONTEMPORANĂ A CONCEPTULUI

III. A. Teoria freudiană și a relațiilor de obiect contemporane În psihologia eului și teoria conflictului contemporană din America de Nord, Lasky (2002), urmându-i pe Arlow (1997) și Abend (1986), concentrându-se pe subtilitățile stărilor și proceselor interne ale analistului în timpul lucrului, distinge între empatie, instrument analitic și contratransferul propriu-zis. Blum (1991) a pus accent pe complexitatea comunicării afective în câmpul transferențial-contratransferențial bidirecțional al procesului analitic și problemele particulare din analiza pacienților cu dificultăți specifice în recunoașterea, experiența, comunicarea și reglarea afectului, din perspectiva paradigmei conflictului intrapsihic (Ellman, Grand, Silvan & Ellman 1998). Kernberg (1983), scriind despre analiza caracterului pacienților cu personalitate borderline moderată, distinge între contratransferul cronic și cel acut. Recunoscând influența lui Heimann (1960), el scrie: „... impasul cronic poate fi crucial pentru diagnosticarea atât a distorsiunilor contratransferențiale cronice (care sunt mai pervazive, deși mai puțin intruzive decât dezvoltările contratransferențiale acute ) și punerea în act transferențială subtilă, dar puternică, care poate altfel nu ar fi diagnosticată. În această privință, analiza reacției afective globale a analistului este o „a doua linie” de abordare, atunci când prima linie a explorării directe a transferului se dovedește a fi insuficientă...” (pp. 265, 266; subliniere adăugată). În general, vederile lui Kernberg (1965, 1975) asupra contratransferului au evoluat gradual către considerarea importanței lui vitale îndeosebi în lucrul cu pacienții borderline. Deși în 1965 el a avertizat cu privire la pericolul lărgirii conceptului de contratransfer prin includerea tuturor reacțiilor emoționale ale analistului (astfel, riscând ca acest concept să-și piardă orice sens specific), în 1975 el a recunoscut și a subliniat efectul analitic constructiv al interpretării contratransferului. În special în lucrul cu pacienții borderline, analistul trebuie să se confrunte și să gestioneze propriile (uneori) reacții interne puternice la proiecțiile pacientului ale relațiilor lui de obiect extrem de primitive . În lucrarea sa recentă, Transference Focused Psychotherapy [Psihoterapia centrată pe transfer], el descrie metoda de concentrare directă pe reacțiile transferențiale ale pacientului borderline, dar cu monitorizarea internă atentă a contratransferului analistului. În acest model, analistul interpretează din poziția celui de-al treilea , comentând interpretativ interacțiunea celor doi participanți la dialog (Kernberg, 2015). Figură creativă în teoriile relațiilor de obiect și cea relațională, Mitchell (1993, 1997) susține cu putere că afectele contratransferențiale sunt motoarele mișcării psihice. Vinietele sale surprind perechea analitică în momente de disperare acută. Fără această experiență a disperării, susține Mitchell, analistului nu i s-ar impune să facă travaliul necesar de a înțelege procesul prin care apar aceste impasuri. În modul său de lucru există întotdeauna doi vorbitori cu autoritate.

63

Made with FlippingBook Ebook Creator