Înapoi la Cuprins
(ibid., p. 3). Ferro (2009) și Civitarese (Civitarese, 2008; Ferro & Civitarese, 2013) subliniază utilizarea minții și corpului analistuului, aflat în reverie, ca ghid către procesele inconștiente din pacient și dintre analist și analizand. Această perspectivă are multe în comun și cu noțiunea analistului nord-american format în școala britanică Thomas Ogden (1994a,b; 1995) de interacțiuni co-create , unde sunt identificabile și influențele kleiniene. Conform lui Ogden, viziunea intrapsihică asupra transferului și contratransferului nu trebuie să fie doar completată cu imaginea intersubiectivă a matricei transferențial-contratransferențiale , ci trebuie considerată ca un constituent al dialecticii ce duce la un „al treilea analitic (inter-subiectiv)” , o nouă subiectivitate în evoluție , cuprinzând (în mod analog cu câmpul), ceva mai mult decât suma părților sale. De asemenea, combinând intrapsihicul și intersubiectivul în cadrul psihanalitic francez, Green (1973/1999; 2002), în linie cu ideile lui Winnicott despre spațiul potențial, definește o altă formațiune în aria proceselor terțiare. Versiunea sa este „obiectul analitic” (obiect al analizei și obiect în analiză) ca al treilea obiect care, neaparținând nici analistului, nici analizandului, are caracteristici tranziționale, întrucât se formează în ședința analitică . În gândirea lui Green, relația intersubiectivă conectează doi subiecți intrapsihici, iar „intersubiectivtatea capătă substanță tocmai din întrețeserea lumilor interne ale celor doi parteneri ai cuplului analitic” (2000, p. 2). III. C. Accentul bipersonal, interpsihic și intersubiectiv. Contratransferul ca „teren comun” Provenit inițial din Europa (mai exact din Italia), în ultimul deceniu conceptul de „interpsihic” (pe lângă cel de „inter-subiectivitate”) a devenit tot mai relevant în întreaga lume (Bolognini, 2004, 2010, 2016). Interesul recent pe care l-a captat este ecoul comentariilor lui Freud cu privire la modul în care două sisteme Inconștiente pot fi în contact direct și se pot influența unul pe altul, fără implicarea formelor superioare ale conștienței sau subiectivității (Freud, 1915, 1937a, b.). Deosebit de relevante în conceptualizarea interpsihicului au fost „modularea transformatoare a câmpului” din teoria câmpului (Ferro, 2001), conceptul winnicottian de „tranzițional” și cercetările asupra fenomenului complex al empatiei (Bolognini 2009). În lucrările recente ale lui Stefano Bolognini (2016), interpsihicul este văzut ca nivel funcțional pre-subiectiv, în care două persoane schimbă între ele conținuturi interne, prin folosirea modalității de comunicare „normale” a identificării proiective” (Bolognini, 2016, p.110). Ca dimensiune psihică extinsă, interpsihicul reflectă influența reciprocă a două minți, așa cum este experimentată ea din interior. În utilizarea sa tehnică, atunci când dialogul analitic este experimentat ca interpsihic, dobândește o „nouă eficacitate, mai specifică, mai întâi la nivelul conținerii, iar apoi al simbolizării” (Bolognini, 2004). Acest concept a fost elaborat în multe tradiții psihanalitice contemporane divergente, inclusiv de către neokleinieni și neobionieni, ale căror lucrări cu privire la interpsihic se concentrează în principal pe disponibilitatea de a primi identificările proiective (Steiner 2011, Pick 2015).
66
Made with FlippingBook Ebook Creator