Înapoi la Cuprins
Freud a scris că deși narcisismul primar nu poate fi confirmat prin observare directă, el poate fi intuit din „atitudinea părinților tandri față de copii […], care este o revitalizare și reproducere a propriului lor narcisism, pe care l-au abandonat de mult timp” (Freud, 1914, pp. 90, 91). Deși Freud (1930) și-a revizuit mai târziu concepția despre instinctul de autoconservare și a ajuns la concluzia că tandrețea este o manifestare a lui Eros (a pulsiunii sexuale) al cărui scop inițial este refulat, Doi a emis ipoteza că amae corespunde cu instinctul de autoconservare conform primei teorii pulsionale a lui Freud și a definit amae ca fiind nevoia de dependență derivată pulsional. În plus, Freud (1921) a văzut identificarea ca fiind cea mai timpurie exprimare a unei legături emoționale cu o altă persoană, care este ambivalentă chiar de la început. Astfel definită, identificarea lui Freud ar putea corespunde cu proprietățile subliminale identificatorii și ambivalente ale amae . Elaborând mai departe cu privire la acest concept în matricea relațiilor de obiect, Doi (1989, p. 350) a reiterat faptul că amae este de la început relațional-obiectal. Deși poate să nu corespundă conceptului lui Freud de narcisism primar, „se potrivește foarte bine cu orice stare mentală ce poate fi denumită narcisică” (ibid, p.350). În acest sens, proprietățile narcisice ale amae stau la baza lui „amae convolut” care se exprimă prin a fi copilăros, dornic și imperativ. „În aceeași ordine de idei”, scrie Doi (1989), „în lumina psihologiei amae va fi mult mai ușor de înțeles noul concept de obiect al sinelui definit de Kohut ca fiind format din „obiectele arhaice investite cu libido narcisic” (1971, p. 3), întrucât „libidoul narcisic” nu este altceva decât amae convolut” (Doi, 1989, p. 351). În această ordine de idei, analiștii japonezi văd conceptul lui Kohut de „nevoi de obiect ale sinelui” (Kohut, 1971) ca fiind aproape echivalent cu amae . De asemenea, poate fi relevantă observația lui Balint că „în faza finală a tratamentului, pacienții încep să exprime dorințe pulsionale infantile, demult uitate și să ceară gratificarea acestora din partea mediului” (Balint, 1936/1965, p.181), întrucât „amae primitiv se va manifesta doar după ce sunt elaborate în analiză apărările narcisice” (Doi, 1989; p. 350). Pornind atât de la Freud, cât și de la Ferenczi, ideile lui Balint (1936/1965) despre „iubirea de obiect pasivă” și iubirea primară sunt cele mai apropiate conceptual de amae . El a arătat că limbile indoeuropene nu disting clar între cele două tipuri de iubire de obiect, activă și pasivă. Deși scopul este întotdeauna în primul rând pasiv (a fi iubit), dacă există suficientă iubire și acceptare a copilului provenită din mediu pentru a-i ameliora frustrările, copilul poate progresa către „iubirea generoasă”, activă, pentru a o putea primi (configurarea „iubirii de obiect active”). În termeni clinici, există o legătură între un amae primitiv și termenul lui Balint de „regresie benignă”, precum și între amae convolut și termenul lui de „regresie malignă”. Deși Fairbairn (1952) a valorizat dependența din fazele de dezvoltare timpurii, în general, el nu a adoptat ideea de nevoie de dependență în sistemul lui de relații de obiect. Conceptele lui Klein de invidie ( higami /negativism) și identificare proiectivă (1957) pot fi văzute ca un amae distorsionat, având același obiect. Mulți analiști japonezi consideră că Bion (1961) a „prezis” conceptul amae al lui Doi, în contextul dinamicii de grup, atunci când a postulat un sentiment de siguranță ca existând în fiecare dintre stările emoționale asociate cu cele trei fantasme de grup ipotetice de bază: dependența, lupta-sau-fuga și împerecherea. La fel, conceptele lui Bion de „conținător” și „conținut”, precum și cele de „susținere” al lui Winnicott, de „bună potrivire” al lui Hartmann, și de „interafectivitate” al lui Stern, reflectă
6
Made with FlippingBook Ebook Creator