Înapoi la Cuprins
asemănări conceptuale subliminale cu amae , reflectând din diferite perspective dependența pre- adaptată a bebelușului față de părinte, relevantă clinic pentru matricea inter-subiectivă transferențial-contratransferențială din procesul psihanalitic.
V. ALTE PERSPECTIVE PSIHANALITICE ASUPRA DEZVOLTĂRII
Dintr-o perspectivă dinamică a dezvoltării, este important să arătăm că Doi (1971) consideră că amae își are originea în relația bebelușului cu mama sa, nu ca nou-născut, ci după ce are realizarea existenței sale independente și o vede pe mamă ca sursă indispensabilă de gratificare. Acest lucru sugerează că amae apare într-un stadiu al dezvoltării în care este deja diferențiat Eul prin cogniție, judecată și identificare și deja există constanța obiectului. Indică faptul că este deja în progres faza de dezvoltare a separării-individuării, descrisă de Mahler (1975), după ce faza simbiotică și sub-faza exersării au fost negociate cu succes. Mama există ca ființă separată și încântarea ei indulgentă binevoitoare produsă de copil a fost internalizată. Dacă lucrurile stau așa, atunci și structura psihică a Supraeului este în proces de formare. Practicile japoneze prevalente de creștere a copiilor par să susțină această viziune. Atenția maternă abundentă, cu receptivitate empatic și fizică nonverbală, precum și apropierea emoțională sunt toate disponibile pentru trecerea satisfăcătoare prin faza simbiotică și prin faza de separare-individuare a dezvoltării copilului. Progresele înregistrate în cercetarea sugarului (Stern, 1985), precum și în psihologia sinelui din ultimii ani, susțin această atitudine parentală de promovare a creșterii care duce la stabilizarea sentimentului de sine. În schița de dezvoltare propusă de Gertrude și Rubin Blanck (1994) putem vedea amae ca rezultând din procesul de neutralizare a pulsiunii agresive, ajutând la progresul activ al separării-individuării. Începând cu antrenamentul pentru toaletă și cu capacitatea de control asupra funcțiilor corporale și exprimările individuale falice asertive, urmează o moderare a pulsiunii agresive prin dezvoltarea Supraeului. Contrar acestui scenariu tipic occidental, Reischauer (1977) observă că antrenamentul pentru toaletă și disciplina comportamentală a copiilor japonezi sunt realizate cu o atenție blândă, constantă, continuată și prin exemplu, încurajare și reamintire. Aceste metode promovează identificarea copilului cu persoanele de îngrijire în procesul de moderare a pulsiunii agresive și de renunțare la nevoile individuale în favoarea adoptării expectațiilor externe, ajungând astfel pe o cale diferită la formarea Supraeului. Cu toate acestea, regulile rolurile, cerințele de armonie, obediență, etc., tot mai complexă și frecvent restrictive, sunt valori culturale în raport cu care acomodarea este dificilă, producând un stres considerabil asupra psihicului individual încă fragil. Rușinea produsă de judecata externă și amenințarea cu retragerea conexiunii iubitoare pot fi utilizate pentru a genera complianța față de cerințele Supraeului prin renunțarea la nevoile individuale ale copilului. În aceste negocieri conflictuale dintre cerințele Supraeului și cele ale Seului, regresia poate avea loc la stadiul apropierii din cadrul dezvoltării în care copilul caută reasigurarea temporară a confortului matern simbiotic, înainte de a avansa din nou pe o cale individuală separată. Atât Akhtar (2009), cât și Freeman
7
Made with FlippingBook Ebook Creator