Înapoi la Cuprins
(1998), descriu aspectul de reîncărcare emoțională al funcției amae . Observația lui Freeman despre amae văzut ca tendință temporară, intermitentă, precum și accentul pe care el îl pune pe beneficiul reciproc al interacțiunii de tip amae susțin această ipoteză. Extinzând observația lui asupra reciprocității din interacțiunea de tip amae , ar trebui să înțelegem, de asemenea, că amae poate fi inițiată și de partea „dependentă”, în beneficiul celeilalte părți. De exemplu, recipientul acțiunii amae poate, în mod conștient sau inconștient, simți nevoia de reasigurare a mamei anxioase din partea copilului, cauzată de nevoia de separare a copilului, nevoie de separare ce poate fi percepută de mamă ca respingere; amae poate îndeplini, de asemenea, nevoia unui șef nesigur pe el de a simți că are putere asupra subordonatului nerecunoscător sau nevoia unui părinte înaintat în vârstă, de a se simți valorizat de copilul adult potent. Sub acest aspect, uneori comportamentul de tip „amae-amiabil” poate camufla o cerință agresivă provocatoare, ascunsă într-o manieră adecvat dependentă, care ar corespunde conceptului la care Doi (1989) se referă cu denumirea de „amae negativ/convolut”. Definiția inițială pe care o dă Doi (1971, 1973) conceptului de amae , considerat o „dorință neajutorată de a fi iubit”, pune în evidență aspectul pasiv, aparent, această dimensiune pasivă având propria ei complexitate. La fel ca Doi (1971, 1973,1989), și Balint (1935/1965; 1968) vede amae ca pe o nevoie primară/tendință primară biologic subliminală și dorință de iubire, iar Bethelard și Young-Bruehl (1998) consideră conceptul amae al lui Doi ca pe așteptarea de a fi iubit cu indulgență, pe care ei o numesc prețuire, cu bază instinctuală și care apare la naștere. La fel ca Doi înaintea lor, și acești autori propun reconsiderarea ipotezei autoconservării ego-pulsionale din perspectiva conceptului de amae . În lumina cercetărilor mai recente efectuate asupra sugarilor, care indică o mai mare capacitate a sugarului de angajare activă, spectrul „pasiv-activ” ce aparține amae poate necesita studii suplimentare. În contextul amae , această activitate observată comportamental, de pildă în studiile asupra atașamentului realizate de Bowlby (1971), reflectă o experiență internă a cărui manifestare comportamentală este atașamentul (Doi, 1989). Putem formula ipoteza că, psihanalitic, amae reprezintă un concept stratificat, care descrie tendința instinctual-afectivă de a primi în mod pasiv iubire, de a fi răsfățat. O alternativă la definiția dată de Doi termenului amae ca „dorință-pulsiune” (1971) ar fi reformularea definiției în sensul că amae este o formă specifică de apărare, prevalentă în particular în psihologia japoneză, deși cu certitudine există peste tot, și în Est, și în Vest. Putem vedea atunci amae ca fiind o operațiune defensivă a Eului, un „apel la indulgență-toleranță”, ce mediază cerințele Supraeului și cerințele Seului sau dorințele individuale, oriunde ar fi ele localizate în ciclul de dezvoltare a vieții. Această formă de apărare a Eului este poate necesară pentru adaptarea la o societate strictă, care cere conformarea inflexibilă din partea Supraeului. Această ordine relațională ierarhică și orientare către grup, cu respectarea strictă a regulilor, rolurilor și conduitelor, în care gândurile și emoțiile intime sunt păstrate secrete, iar conflictele sunt rezolvate prin rușine, par să fie toate modalități de a face față unei formațiuni supraegotice cu origini în societatea feudală. Pentru a funcționa în condițiile acestor cerințe supraegotice rigide sau precise, amae se bazează pe comunicarea emoțională non-verbală și pe reacțiile de empatie și înțelegerea „dulce”, de „permisiune”-„indulgență” – ca o apărare necesară împotriva pulsiunii agresive proprii sau a anxietății legate de potențiala pierdere a obiectului. Medierea de către Eu a amae face loc unei vieți emoționale private a individului și
8
Made with FlippingBook Ebook Creator