Înapoi la Cuprins
III. EVOLUȚIA POST-FREUDIANĂ A CONCEPTULUI DE INCONȘTIENT
În teoretizarea psihanalitică post-freudiană, inconștientul a trecut prin modificări remarcabile, pe lângă apariția câtorva noi modele clinice și teoretice în toate cele trei regiuni. Vom observa că primele contribuții care au urmat – (în America de Nord) teoriile freudiene contemporane: teoria structurală/psihologia Eului și teoria modernă a conflictului – au asemănări marcante. Diferențele sunt subtile, adesea doar de accent, mai degrabă decât de substanță fundamentală. Dar, oricât de subtile, ele sunt importante: de exemplu, accentul pus pe funcționarea și procesele inconștiente ale Eului, inclusiv pe rolul unic al Eului inconștient în formarea apărărilor și rezistențelor și, respectiv, funcția de sinteză a minții în gestionarea conflictului. Diversitatea contemporană a viziunilor asupra Inconștientului cuprinde convingerile teoreticienilor kleinieni, bioniei, psihologiei sinelui, relaționali, francezi și latino- americani, precum și vederile interdisciplinare neuro-psihanalitice. Lista se încheie cu diferite abordări ale Inconștientului de Grup. III. A. Dezvoltări postfreudiene ale teoriei structurale Revizuirile aduse de Freud (1920, 1923a, 1926) teoriei au dat impulsul regândirii ideilor despre inconștient în special în America de Nord unde au emigrat mulți dintre adepții psihologiei Eului în anii 1930. Pentru mulți dintre acești analiști Nord Americani, care scriau între 1940 și 1950, inconștientul apare printr-o matrice nediferențiată, care generează potențialul pentru dezvoltarea și funcțiile viitoare ale Eului. Unele dintre aceste funcții sunt libere de efectele conflictului, Hartmann (Hartmann, 1939; Hartmann, Kris și Loewenstein, 1946) numindu-le funcții autonome primare, în timp ce altele devin autonome doar secundar, după rezolvarea conflictelor. În acest proces, toate aspectele sunt mediate de relații, pe măsură ce identificările devin funcția principală a Eului de facilitare a acestei „neutralizări” a energiei. Teoria structurală post-freudiană a adăugat gradual teoriilor dinamice, structurale și economice existente ale metapsihologiei freudiene considerații cu aspect genetic, de dezvoltare și adaptativ (Rapaport și Gill, 1959, Freud, A., 1965). Aici apare o temă importantă: semnificația crescută acordată experienței din relațiile cu oamenii din mediul copilului. Odată cu această dezvoltare se acordă o importanță tot mai mare unor noi surse de contribuții inconștiente la activitatea de transfer. În considerarea influenței crescânde a analiștilor din Budapesta și Berlin și mai târziu a Școlii Medii Britanice și a primilor kleinieni, contemporani cu Hartmann, a continuat dezbaterea privitoare la relațiile de obiect, aducând o profunzime mai mare a aspectelor conștiente și inconștiente din cele mai timpurii perioade de dezvoltare. Edith Jacobson (1964) a cercetat sinele și lumea obiectelor, iar Margaret Mahler (1963; Mahler et al. 1975) a oferit formulările clasice ale separării- individuării, mai târziu reluate de către Stern (1985). Atenția a fost îndreptată asupra impactului perioadei preodipale a copilăriei asupra dezvoltării de mai târziu, precum și modurilor în care este internalizat controlul extern, derivat în parte din tranzacțiile copilului cu părinții lui. Aici a fost pus accentul pe modul în care au fost modelate diferite tendințe inconștiente (angajate,
91
Made with FlippingBook Ebook Creator