Înapoi la Cuprins
două aspecte ale cadrului, extern și intern, se influențează unul pe celălalt. Pacientul va trebui să accepte condițiile cadrului și să vrea să colaboreze cât mai bine cu putință pentru a le îndeplini. Analistul va trebui și el să fie de acord să respecte aceste condiții. Orice eșec al pacientului de a respecta condițiile cadrului va fi supus analizei și, astfel, devine parte a procesului analitic. Totuși, pacientul aduce și el în cadru propriul său punct de vedere, sub influența fantasmelor sale inconștiente, care vor fi interpretate de către analist. Analistul va trebui, de asemenea, să țină cont de orice observații ale pacientului cu privire la greșelile sale (Rosenfeld 1987; Limentani, 1966). Ferenczi a promovat o mai mare elasticitate în tehnică; el a considerat că păstrarea cadrului clasic în tratamentul pacienților mai grav bolnavi ar pune în pericol evoluția și continuarea terapiei. Ferenczi (1928, 1955) a introdus ideea de „tact”, conform căreia analiștii își pot modifica tehnica în mod corespunzător cu fiecare pacient, pentru a facilita progresul analizei. Totuși, acest lucru nu înseamnă că analiștii pot face orice vor ei în cabinet. Ferenczi a făcut distincția dintre conceptul de tact analitic și cel de amabilitate. El a formulat cea de a doua regulă fundamentală a psihanalizei , conform căreia cine vrea să-i analizeze pe alții, trebuie să se supună mai întâi el însuși unei analize. În acest fel, credea Ferenczi, diferențele tehnice dintre analiști ar putea să dispară. José Bleger (1967) a fost probabil primul analist care a realizat un studiu sistematic cu privire la cadru și a descris, conform lui Gitelson (1952), situația analitică drept totalitatea fenomenelor care au loc în relația analist-pacient. El analizează această situație după dimensiunile: 1. proces - fenomene ce pot fi studiate, analizate și interpretate și 2. cadru [sp. encuadre] - un non-proces, în sensul că este compus dintr-o serie de constante la interiorul cărora se poate desfășura procesul. Conform lui Bleger, atunci când pacientul se întâlnește cu cadrul propus de analist – cadrul normal ideal – nu sunt ușor de detectat fantasmele inconștiente subliminale care rămân mute; ele nu vor ieși la suprafață până când nu apare o încălcare de cadru. Pentru Bleger, fantasma predominantă inconștientă a pacientului este aceea conform căreia cadrul este locul unde se află corpul său în fuziune cu corpul matern primar. Deci, este cadrul analistului , care funcționează ca și conținător pentru cadrul mut al pacientului , care implică „partea psihotică a personalității” acestuia. Adică, spune Bleger prin aceasta, este locul unde evoluează Eul primitiv nediferențiat din relația simbiotică cu corpul mamei. Meltzer (1967), discutând despre ceea ce numește el „istoria naturală a procesului analitic” (1967, p. 10), face diferența între două aspecte tehnice. Unul este așa-numita „consolidare a transferului”, iar celălalt se referă la „crearea cadrului”. El distinge aceste două concepte, punând accent pe faptul că oricât de importantă este interpretarea în „cură” și dezvoltarea „insightului”, principala sarcină a analistului nu este aceasta, ci stabilirea și menținerea procesului analitic. Aceasta se realizează, conform lui Meltzer, prin „crearea cadrului”, sarcină constantă în care își găsesc expresia procesele de transfer din mintea pacientului. Conceptul de cadru al lui Bion este în acord cu cel al lui Freud, respectiv cu ideea acestuia că „analiza trebuie condusă într-o atmosferă de deprivare”, astfel încât „în niciun
15
Made with FlippingBook Ebook Creator