Înapoi la Cuprins
III. Acb. Intersubiectivitatea în gândirea nord-americană postkleiniană și postbioniană Extinzând și reinterpretând gândirea lui Bion și absorbind ideile unora dintre autorii latino-americani și italieni, James Grotstein (1985, 1999, 2005) a dezvoltat o versiune integrativă a intersubiectivității, bazată pe comunicarea inconștientă și dezvoltarea pe două direcții, manifestate în discursul psihanalitic. Conceptualizările pe care el le aduce în plan intra- , inter- și trans-subiectiv își au rădăcina, metapsihologic vorbind, în alteritatea „celuilalt” subiect, dar și în inconștientul și procesul primar, și sunt observate clinic fenomenologic, prezente și experimentate. Un exemplu este conceptul de „transidentificare proiectivă”. Pornind de la ce spunea Freud, că „Este un lucru foarte remarcabil că Ics unei ființe umane poate reacționa la cel al altei ființe umane, fără a trece prin Cs” (Freud, 1915, p. 194), și reinterpretând conceptualizările lui Bion și Klein, el formulează ipoteza că „identificarea proiectivă intersubiectivă este produsul atât al unei fantasme inconștiente de identificare proiectivă intrapsihică exclusiv în lumea internă a subiectului, care proiectează – pe lângă celelalte două procese: moduri conștiente și/sau inconștiente de inducție sonzorio-motorie, care ar include semnalizarea și/sau evocarea sau gesturile sau tehnicile generatoare (mentale, fizice, verbale, de postură sau pregătire) din partea subiectului care proiectează, urmate de simularea empatică spontană în obiectul receptor a experienței subiectului, în care obiectul receptor este deja în mod inerent „setat” să fie empatic cu subiectul generator” (Grotstein, 2005, p. 2051). Analog cu extinderea de către Bion a identificării proiective patologice descrise de Klein în domeniul identificării proiective comunicative, Grotstein extinde conceptualizările lui Bion, printre care și identificarea proiectivă comunicativă, în domeniul intersubiectiv. Un alt teoretician care se preocupă de dimensiunea intersubiectivă a comunicării inconștiente este Lawrence Brown (2011). El integrează contribuțiile istorice ale lui Freud, Klein și Bion explorând felul în care pacientul și analistul creează împreună narațiuni ale configurațiilor inconștiente, ca instrumente de analiză a istoriei traumatice și psihice a pacientului. În sistemul lui, trezirea și visele de noapte sunt de o importanță centrală. Atât Grotstein (1999), cât și Brown (2011), afirmă că din fericire contratransferul s-a transformat în intersubiectivitate, iar Brown adaugă: „Mai mult chiar, intersubiectivitatea este un proces de comunicare inconștientă, receptivitate și semnificare în fiecare membru al diadei, conferind o semnificație idiosincratică pentru câmpul emoțional împărtășit, care inter- acționează cu o funcție analogă în partener” (Brown, 2011, p 7). Conceptul de câmp analitic folosit aici de către Brown își are sursa principală în lucrarea soților Baranger: The Analytic Situation as a Dynamic Field [Situația analitică, un câmp dinamic] (1961/2008). Din cauza întârzierii traducerii, această inovație teoretică fundamentală a rămas necunoscută până nu demult pentru cea mai mare parte a comunității psihanalitice. Soții Baranger au descris fantasma inconștientă a cuplului analitic și au subliniat contribuția fenomenelor de identificare proiectivă și introiectivă în structura acesteia. Cu privire la conceptul acestei fantasme inconștiente co-create, ei susțin că „Este ceva creat între cei doi , în unitatea pe care ei o formează în momentul ședinței, ceva radical diferit de ceea ce este fiecare dintre ei în mod separat... Definim fantasma în analiză ca structură dinamică, care în orice moment dă sens câmpului bipersonal ” (ibid, p. 806-7).
182
Made with FlippingBook Ebook Creator