Înapoi la Cuprins
la act , n.t.) (vezi definiția PUNERE ÎN SCENĂ), pe care îl regăsim pe ambele maluri ale Oceanului Atlantic, atât în Statele Unite, cât și în Europa (Bohleber et al. 2013). Ceea ce a dat progresiv termenului de intersubiectivitate un sens mai specific a fost valoarea în creștere acordată noțiunii de subiect în întâlnirea clinică: rolul analistului a început să fie mai puțin considerat a fi acela de observator neutru și obiectiv al evenimentelor analitice și de obiect neutru al fenomenelor de transfer și într-o mai mare măsură de persoană care participă cu propriile caracteristici la evenimentele interacționale, folosindu-și propriile instanțe subiective pentru a înțelege dinamica inconștientă a pacientului (Ponsi 1997). Viziunea unilaterală clasică a analistului neutru, afectat doar ocazional de reacții contratransferențiale nedorite, a fost înlocuită de o viziune multifațetată a experienței analistului, incluzând înțelegerile lui contratransferențiale, precum și forța generatoare și modelatoare a subiectivității sale. Termeni precum subiectivitate sau intersubiectivitate pun în lumină noutatea și unicitatea întâlnirii analitice: lăsând în plan secund ceea ce este predeterminat de tiparele de transfer- contratransfer, este pus în evidență potențialul creativ al experienței analitice (Turillazzi Manfredi & Ponsi 1999). III. Bb. Intersubiectivitatea și cercetările pe sugari Studiile realizate în domeniul cercetării sugarului și în teoria atașamentului, care au susținut viziunea personalității organizate ca o matrice intersubiectivă de „sine-cu-altul” ce încorporează atât lumea internă, cât și pe cea externă (Ammaniti & Trentini 2009, Cortina & Liotti 2010, Fonagy & Target 2007, Stern 1985) au contribuit la crearea în contrapoziție a unui cadru în care, pentru dezvoltarea psihică, este necesară interacțiunea dintre doi subiecți, la fel și pentru cura psihologică: pentru ca o persoană să experimenteze și să se dezvolte sau, cu alte cuvinte, să devină subiect, are nevoie de o altă persoană, de un îngrijitor, sau de un analist. III. Bc. Intersubiectivitatea – teoria câmpului Unul dintre reprezentanții principali ai teoriei câmpului în Europa este Antonino Ferro , care a combinat teoria câmpului cu un cadru conceptual bionian . Lucrarea lui, scrisă împreună cu Roberto Basile (Ferro & Basile, 2008), arată că astăzi câmpul este înțeles ca un punct de întâlnire a personajelor multiple ale pacientului și ale analistului, toate având o viață proprie, ca și cum s-ar întâlni pe o scenă. Transformarea personajelor în narațiunea ședinței sunt văzute ca reprezentând transformările din câmpul analitic. Ferro (2009) și Giuseppe Civitarese (Civitarese 2008; Ferro & Civitarese 2013) subliniază folosirea minții și a corpului analistului, menținerea în reverie, ca ghid către procesele inconștiente din pacient și dintre analist și analizand. Conceptul lui Ferro de „câmp bipersonal” (Ferro, 1999), o structură care rezultă din convergența câmpurilor subiective ale analistului și pacientului, reprezintă un mod radical de a concepe intersubiectivitatea. Entitatea creată din interacțiunea dintre cele două subiectivități este ceva nou, mai mult decât suma celor două câmpuri individuale, care sunt cumva absorbite de această nouă structură. Cât timp câmpul bipersonal aparține prezentului „aici și acum” adus
184
Made with FlippingBook Ebook Creator