Înapoi la Cuprins
5) Realismul inconștientului care, deși este format din resturile unui mesaj ce provine de la o altă persoană – partea compromisă și intraductibilă a acestui mesaj – dobândește o calitate ca lucru, fiind eliminată din înțeles și din semnificare (Laplanche, 1987, Tessier, 2014a, Tessier 2014b). Ca și alți critici ai conceptului american de intersubiectivitate în psihanaliză, Laplanche este ezitant în referirile sale la noțiuni precum subiect, subiectivitate și intersubiectivitate. În viziunea lui, psihanaliza s-a născut din descoperirea inconștientului sexual, manifestat ca o forță ce apare străină pentru individ, care este inaccesibil educației sau voinței și este ireductibil la o psihologie a nevoilor și motivației. Dezbaterea dintre Laplanche și abordarea relațională și constructivistă din psihanaliza americană se învârte, de asemenea, și în jurul problemei alienării: în viziunea lui, refuzând caracterul de „străin” al inconștientului și al modului în care se fac cunoscute fantasmele inconștiente, școlile relaționale s-au lipsit singure de posibilitatea de a gândi în termenii dez-alienării. În consecință, în viziunea lui Laplanche, ele au pierdut oportunitatea de a explica acțiunea de emancipare a psihanalizei (Laplanche 1999b,c). III. Ccc. Green și Roussillon - acceptarea calificată a intersubiectivității în dialectica intrapsihic-intersubiectiv Deși orientarea intersubiectivă din Statele Unite primește o recepție foarte rezervată în psihanaliza franceză, teoria relațiilor de obiect britanică și școala britanică independentă au dobândit o influență considerabilă în cercurile psihanalitice franceze și au dus la o integrare a conceptului de intersubiectivitate prin ceea ce este de obicei denumit dialectica dintre intrapsihic și intersubiectiv (Green 2002) – sau dintre intrapsihic și interpersonal (Roussillon 2004). André Green (2002) nu se referă de obicei la intersubiectivitate, ci la „intersubiectiv” (transformarea adjectivului în substantiv prin articulare dă substanță conceptului și îl face mai abstract, mai filosofic. Aceasta este o tendință comună în psihanaliza franceză, ca în: „le sexuel” - sexualul, „l’infantile” - infantilul, „l’actuel” - actualul, „le negatif “ - negativul, „le pulsionnel” - pulsionalul.) În opoziție cu Laplanche și cu alții care au favorizat prima topică a lui Freud, Green a arătat în numeroasele sale scrieri că a doua teorie topică, cea structurală, este de mai mare ajutor în lucrul cu pacienți non-nevrotici. Green susține că dinamica dintre intrapsihic și intersubiectiv a fost deja prezentă în teoria lui Freud prin referințele la obiect. El se alătură vocilor critice la adresa paradigmei relaționale americane din psihanaliză, insistând asupra faptului că aceasta reduce psihanaliza la o pură reciprocitate a relațiilor și, astfel, o transformă într-o terapie cognitiv- comportamentală cu statut de știință experimentală, statut obținut pe baza unor studii de rezultat discutabile. Dar, în același timp, bazându-se pe opera lui Winnicott și Bion, Green subliniază necesitatea de a ține seama de intersubiectiv în psihanaliză printr-o „dialectică deschisă”,
194
Made with FlippingBook Ebook Creator