Înapoi la Cuprins
VI. DEZVOLTĂRI ULTERIOARE ȘI CONTEMPORANE ALE CONCEPTULUI DE SINE SPECIFICE ZONEI EUROPENE
VI. A. Contribuția școlii britanice contemporane a relațiilor de obiect
Christopher Bollas a scris mult despre originile și articularea conceptului de sine și despre sentimentul de sine. El a fost influențat de conceptul de sine adevărat al lui Winnicott și l-a elaborat într-un mod unic. În scrierile sale pe această temă face adesea referiri la literatură, poezie și artă. În Forces of Destiny [Forțele destinului] (1989), Bollas scrie: „Când Winnicott introduce termenul de sine adevărat pentru a denumi un potențial moștenit care-și găsește expresia prin acțiune spontană, cred că el conceptualizează o trăsătură a relației analitice (și a vieții) care până atunci nu a fost teoretizată [...]. Teoria lui Winnicott cu privire la sinele adevărat este, în opinia mea, tocmai un astfel de concept prin care putem descrie ceva ce știm despre analiză, dar nu am putut gândi până acum.” (p. 8) Bollas își elaborează și rafinează propria gândire cu privire la sinele adevărat, pentru care gradual folosește ca substitut termenul de idiom . El apelează la această substituție argumentând că „suprauzitarea unui termen [...] [duce la pierderea de] semnificație prin solicitarea incantatorie, devalorizând potențialul negândit al oricărui cuvânt” (1992, p. 64), dar și pentru că dorește să-și găsească propria sa cale teoretică în această arie eluzivă. În capitolul „The psychoanalyst’s multiple function” ( Forces of Destiny , 1989), el scrie: „Sinele adevărat nu poate fi descris complet. El este mai puțin decât articularea semnificației în cuvinte, care ne permite să izolăm o unitate de sens, ca în localizarea unui semnificant, și mai mult decât mișcarea unei muzici simfonice [...]. Fiecare individ este unic, iar sinele adevărat este un idiom organizat, care își caută lumea personală prin utilizarea unui obiect [...] a unui mod de viață, este ceva ca o estetică: o formă dezvăluită prin modul de a fi al persoanei.” (1989, p. 109-110) În „The transformational object” [Obiectul transformațional], din The Shadow of the Object: Psychoanalysis of the Unthought Known [Umbra obiectului. Psihanaliza cunoscutului negândit] (1987), Bollas explorează începuturile elaborării de către sugar a acestei estetici individuale, fundamental dependente de mediul timpuriu facilitator. Dacă mama nu răspunde cu sensibilitate la gestul spontan al bebelușului, expresiile idiomatice timpurii ale acestuia se vor bloca și vor fi înlocuite de adaptări false. Dar dacă ea este concordantă cu sinele emergent al copilului, prin interacțiuni conștiente și inconștiente subtile cu bebelușul său, ea va putea să răspundă comunicării sinelui adevărat al copilului.
322
Made with FlippingBook Ebook Creator